STUDIU Consiliul Concurenței: Companiile din energie ar trebui să investească în diversificarea producției

În România, companiile folosesc preponderent câte o singură sursă primară pentru producerea energiei electrice (apa, cărbunele, combustibilul nuclear, păcura, gazul natural, vântul, biomasa), în timp ce alte companii europene folosesc un mix de tehnologii ceea ce le asigură o funcţionare optimă, reiese dintr-un studiu realizat de Consiliul Concurenței.

Potrivit unui comunicat al instituției, autoritatea de concurenţă recomandă companiilor din domeniu să investească în diversificarea tehnologiilor de producere a energiei electrice pentru a deveni mai flexibile în livrarea energiei si, implicit, mai competitive.

“Consiliul Concurenţei consideră că o mai mare flexibilitate în funcţionare (mix de surse de producere/tehnologii) ar avantaja producătorii interni în faţa concurenţilor europeni, în perspectiva unei pieţe regionale, şi, ulterior, a unei pieţe unice comunitare”, se arată în comunicat.

Mai mult, Consiliul Concurenţei subliniază importanţa asigurării independenţei companiilor proprietatea statului şi consideră că este necesară realizarea unei delimitări între rolul de acţionar şi cel de administrator al Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri cu privire la companiile din sectorul de producere a energiei electrice.

Citiți și: Cum trebuie să arate strategia energetică a României

O altă recomandare a Consiliului Concurenţei se referă la introducerea unor instrumente financiare specifice acestor pieţe (ex. contracte pentru diferenţă, contracte cu opţiune) care să ajute operatorii să îşi gestioneze riscurile financiare generate de eventualele neconcordanţe ce pot aparea la un moment dat între cerere şi ofertă.

În privinţa transportului energie electrice (inclusiv distribuţia), Consiliul Concurenţei consideră că actualul mecanism de tarifare, diferenţiat pe zone geografice, afectează concurenţa fără a aduce beneficii consumatorilor sau să fie justificat de siguranţa Sistemului Energetic Naţional.

La nivelul României cele două componente ale tarifului de transport, respectiv tariful de introducere a energiei electrice în reţea  şi tariful de extragere a energiei electrice din reţea, sunt reglementate diferenţiat pe zone geografice distincte. Astfel, există 7 zone geografice pentru care tariful componentei de introducere în reţea este diferit, iar pentru componenta de extragere există un număr de 8 zone pentru care se percep tarife diferite.

Un astfel de mecanism ar putea fi justificat în condiţiile în care operatorul de transport, Transelectrica, doreşte să încurajeze investiţiile în una dintre zonele prestabilite, cu scopul de a menţine siguranţa şi eficienţa reţelei pe termen lung. Analiza Consiliului Concurenţei arată, însă, că în aceste zone geografice nu au fost realizate investiţii în noi unităţi de producere/ consum. Consiliul Concurenţei recomandă realizarea unor analize în vederea schimbării modelului de tarifare a activităţii de transport a energiei electrice.

La jumătatea clasamentului european, la producția de energie electrică

Comparativ cu celelalte state europene, în anul 2012, producţia netă de energie electrică a poziţionat România pe locul 14, alături de Grecia. Producţia netă de energie electrică înregistrată la nivel naţional a reprezentat aproximativ 1,7% din producţia de energie electrică înregistrată la nivelul Europei. Totodată, a reprezentat 9,06% din cantitatea de energie electrică produsă la nivelul Germaniei, 9,95% din cea produsă la nivelul Franţei, respectiv 15,52% din producţia de energie electrică a UK şi 18,65% din cea a Italiei.

În acest context, sunt relevante poziţiile deţinute de marile grupuri producătoare de energie electrică la nivel european în previzionata implementare a pieţei unice de enegie electrică la nivelul Europei.

Astfel, potrivit informaţiilor disponibile pe adresele web ale companiilor, grupul E.On are o capacitate instalată de cca 61.090 MW, grupul RWE de cca. 51.977 MW, grupul de cca. 140.400 MW, grupul GDF de 113.700 MW, grupul CEZ de 15.199 MW, grupul Enel de cca. 69.000 MW, în timp ce capacitatea instalată totală înregistrată la nivelul României în 2014 era de 24.073,91 MW.

Consumul se va stabiliza

La nivel naţional consumul de energie electrică a înregistrat, în perioada 2011 – 2014, o scădere continuă, iar pentru perioada imediat următoare se apreciază că acest trend descrescător se va stabiliza. Cu toate acestea, chiar dacă luăm în considerare scenariul favorabil, consumul de energie electrică înregistrat în România va ajunge, cel mai devreme în anul 2017, la nivelul celui înregistrat în anul 2011. Aşadar, luând în considerare prognozele de consum realizate de operatorul de transport, se apreciază că, până în anul 2020, consumul de energie electrică la nivel naţional nu va înregistra o creştere accelerată, susțin reprezentanții Consiliului Concurenței.

În România, preţul energiei electrice pentru populatie este reglementat, ceea ce a determinat menţinerea unui nivel redus comparativ cu alte state europene. Astfel, în 2013 România se situa printre statele cu cele mai scăzute preţuri la energia pentru consumatorii casnici, aflându-se pe locul 8 cu 0,128 euro/kWh, la polul opus cu cele mai mari preţuri aflându-se Danemarca cu 0,294 euro/kWh şi Germania cu 0,292 euro/kWh.

Potrivit sursei citate, ăn cadrul anchetei sectoriale pe piaţa energiei electrice din România, Consiliul Concurenţei a solicitat informaţii de la: 170 companii care deţin licenţă de producere a energiei electrice;

                                   180 companii care deţin licenţă de furnizare a energiei electrice;

                                   8 companii care deţin licenţă de distribuţie a energiei electrice.