Raportul UNICEF arată cum copiii și tinerii din lumea întreagă ar putea resimți impactul COVID-19 asupra sănătății mintale și a bunăstării lor mulți ani de acum încolo.

Copiii și tinerii, fără sprijin în combaterea problemelor

Potrivit raportului The State of the World’s Children 2021; On My Mind: promoting, protecting and caring for children’s mental health [Starea copiilor lumii 2021. În mintea mea: promovarea, protejarea și îngrijirea sănătății mintale a copiilor]– cea mai completă
analiză a UNICEF referitoare la sănătatea mintală a copiilor, a adolescenților și a persoanelor responsabile de copii în secolul XXI, chiar și înainte de COVID-19 copiii și tinerii duceau povara afecțiunilor mintale fără sprijinul unor investiții semnificative pentru combaterea
acestora.

Adolescenți cu tulburări mintale diagnosticate

Conform ultimelor estimări disponibile, la nivel mondial, peste unu din șapte adolescenți cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani trăiește cu o tulburare mintală diagnosticată. Aproape 46.000 de adolescenți se sinucid anual, suicidul fiind între primele cinci cauze de deces la
nivelul acestei grupe de vârstă. Totodată, se observă în continuare discrepanțe majore între nevoile legate de sănătatea mintală și fondurile alocate sănătății mintale. Raportul semnalează faptul că, la nivel mondial, cheltuielilor cu sănătatea mintală li se alocă un procent de aproximativ 2% din bugetele publice dedicate sănătății.

„Au fost 18 luni extrem de lungi pentru noi toți – mai ales pentru copii. Din cauza carantinelor naționale și a restricțiilor de deplasare impuse de pandemie, copiii și-au petrecut ani indelebili din viața lor departe de familie, prieteni, sălile de curs, joacă – elemente cheie ale copilăriei înseși”, a afirmat Directorul Executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

Directorul UNICEF a mai adăugat că și inainte de pandemie, copiii se luptau cu probleme mintale.

„Impactul este unul semnificativ, reprezentând doar vârful aisbergului. Chiar și înaintea pandemiei, mult prea mulți copii erau împovărați de greutatea unor probleme de sănătate mintală ignorate. Guvernele investesc prea puțin în abordarea acestor nevoi critice. Nu se
acordă suficientă importanță raportului dintre sănătatea mintală și rezultatele obținute pe parcursul vieții”.

Sănătatea mintală a copiilor în timpul pandemiei de COVID-19

Într-adevăr, pandemia și-a lăsat amprenta. Potrivit primelor rezultate ale unui sondaj internațional realizat de UNICEF și Gallup în rândul copiilor și adulților din 21 de țări – rezultate prezentate în avanpremieră în Starea copiilor lumii 2021 – în medie, unu din cinci
tineri în vârstă de 15–24 de ani chestionați în cadrul sondajului a afirmat că se simte deseori deprimat sau are un interes scăzut pentru orice fel de activitate.

Carantina și copiii afectați

În pragul celui de-al treilea an al pandemiei de COVID-19, impactul asupra sănătății mintale și a bunăstării copiilor și tinerilor continuă să cântărească greu. Potrivit ultimelor date puse la dispoziție de UNICEF, la nivel global, cel puțin unu din șapte copii a fost afectat în mod
direct de măsurile de carantină, în timp ce peste 1,6 miliarde de copii au suferit pierderi educaționale. Întreruperea rutinei, a educației, a activităților recreative, dar și grijile legate de veniturile și sănătatea familiei îi fac pe mulți tineri să încerce sentimente de teamă, furie
și îngrijorare pentru viitorul lor. De exemplu, în cadrul unui sondaj online realizat în China la începutul anului 2020, citat în Starea copiilor lumii, aproximativ o treime dintre respondenți au declarat că sunt cuprinși de teamă sau de anxietate.

Costul pentru societate

Afecțiunile mintale diagnosticate, inclusiv ADHD, anxietatea, autismul, tulburarea bipolară, tulburările de comportament, depresia, tulburările alimentare, dizabilitățile intelectuale și schizofrenia, pot afecta serios sănătatea copiilor și a tinerilor, educația acestora, rezultatele pe care le obțin în viață și capacitatea de a-și câștiga existența.

Chiar dacă impactul asupra vieții copiilor este incalculabil, o nouă analiză realizată de London School of Economics, inclusă în raport, indică faptul că pierderile suferite la nivelul contribuției economice din cauza tulburărilor mintale care duc la dizabilitate sau la deces în
rândul tinerilor sunt estimate la aproximativ 390 de miliarde de dolari anual.

Factori de protecție

Raportul notează faptul că, încă din primele zile de viață, o combinație de factori genetici, experiențe și factori de mediu, inclusiv îngrijirea părintească, școlarizarea, calitatea relațiilor, expunerea la violență sau abuz, discriminarea, sărăcia, crizele umanitare și crizele
sanitare precum COVID-19, modelează și afectează sănătatea mintală a copiilor pe tot parcursul vieții.

Deși factorii de protecție, precum îngrijirea oferită de persoane iubitoare, un mediu școlar sigur și relații pozitive cu egalii, pot contribui la reducerea riscului apariției tulburărilor mintale, raportul avertizează asupra faptului că o serie de bariere importante, inclusiv
stigmatizarea și lipsa finanțării, împiedică prea mulți copii să se bucure de o bună sănătate mintală sau să acceseze sprijinul de care au nevoie.

Implicarea autorităților

Starea copiilor lumii 2021 îndeamnă guvernele și partenerii din sectorul public și cel privat să se implice, să comunice și să acționeze pentru a promova sănătatea mintală a tuturor copiilor, adolescenților și persoanelor care au în grijă copii, pentru a-i proteja pe cei care au
nevoie de ajutor și pentru a oferi îngrijire persoanelor celor mai vulnerabile, inclusiv prin:

– Investiții urgente în sănătatea mintală a copilului și a adolescentului, realizate intersectorial, nu doar în domeniul sănătății, abordând prevenirea, promovarea și îngrijirea într-un mod integrat la nivelul întregii societăți.

– Integrarea și extinderea intervențiilor bazate pe dovezi în sectorul sănătății, al educației și al protecției sociale – inclusiv a programelor de educație parentală care promovează modele adecvate de îngrijire a copilului ce răspund nevoilor acestuia și care sprijină sănătatea mintală a părintelui și a persoanei responsabile de copil;
sprijinirea sănătății mintale de către școli prin servicii de calitate și relații pozitive.