Conform studiului publicat în revista Nature Communications, celulele din pasajele nazale și căile respiratorii superioare sunt principalele puncte de intrare pentru virus. Acest lucru întărește faptul că măștile ar trebui utilizate de toată lumea pentru a stopa răspândirea contagiunii.

„Datele oferă o justificare științifică puternică recomandărilor pe care le face comunitatea medicală în folosirea măștilor care acoperă gura și nasul pentru a preveni infecția cu coronavirus”, a declarat dr. Ivan Lee, specialst în alergie și imunologie la Stanford Medicine.

Este deja cunoscut că noul coronavirus intră în celulele umane prin legarea la o proteină de pe suprafața celulei, numită ACE2. Pentru acest studiu, cercetătorii au comparat nivelurile de ACE2 în plămâni, rinichi, testicule și intestine cu cele din celulele care căptușesc căile respiratorii superioare și inferioare.

Echipa a descoperit că nivelurile ridicate de ACE2 erau prezente în cilii căilor respiratorii, care sunt proiecții mici și flexibile pe suprafețele celulelor respiratorii care curăță căile respiratorii de particulele străine. „Virusul deturnează această caracteristică de protecție prin legarea la ACE2 pe acești cili și infectează aceste celule, explică Lee.

”Deoarece majoritatea oamenilor respiră în principal pe nas, acesta este cel mai probabil locul contactării virale inițiale și al infectării.”

Deoarece hipertensiunea arterială este un factor de risc bine cunoscut în cazurile de coronavirus mai severe, cercetătorii au examinat, de asemenea, nivelurile de ACE2 din probele de țesut sinusal obținute de la sute de pacienți cu sinuzită cronică, o afecțiune în care cavitățile din jurul căilor nazale se inflamează.

Unii dintre acești indivizi luau deja medicamente pentru tensiunea arterială, cunoscute sub numele de inhibitori ai ECA sau blocanți ai receptorilor de Angiotensină.
„Studii anterioare au descoperit că utilizarea inhibitorilor ECA pentru hipertensiune arterială crește ACE2 în rinichi și inimă”, a spus Lee.

Efectul acestor medicamente asupra căilor respiratorii superioare este însă mai relevant atunci când se ia în considerare infecția cu coronavirus. El a adăugat că nivelurile ACE2 în căile respiratorii superioare nu au variat semnificativ la pacienții care iau medicamente pentru tensiunea arterială și la cei care nu le iau.

Cercetătorii consideră că descoperirile din acest studiu vor putea grăbi dezvoltarea de noi modalități de prevenire a infecției virale la sursă. „Acum examinăm modul în care cilii căilor respiratorii detectează și reacționează la virus”, a declarat Peter Jackson, profesor de microbiologie și imunologie la Stanford.