Naţiunile Unite sunt responsabile pentru epidemia de holeră din Haiti şi trebuie să plătească despăgubiri - aceasta este concluzia unui studiu al Universităţii americane Yale, transmit agenţiile de presă.
Epidemia de holeră din Haiti a pornit de la soldaţii nepalezi din trupele ONU, dislocate după cutremurul din 2010 care a devastat această ţară din America Centrală – este concluzia studiului realizat de specialiştii în drept şi sănătate publică ai Universităţii Yale ,puncteaza RADOR.
Documentul vine să confirme o investigaţie mai veche, din 2011, a Centrului american pentru prevenirea şi controlul bolilor, potrivit căreia "holera a fost adusă în Haiti de contingentul nepalez al Căştilor Albastre, dejecţiile acestuia contaminând un râu important." Anchetele au fost făcute în urma plângerilor victimelor, care au cerut să se ia măsuri pentru a preveni astfel de catastrofe în alte părţi ale lumii.
În urma acestei epidemii au fost infectate 650.000 de persoane în Haiti, dintre care 8.000 şi-au pierdut viaţa din octombrie 2010 şi până în prezent, dar ONU a refuzat să îşi recunoască responsabilitatea argumentând că este imposibil să se determine precis originea bolii şi că această organizaţie internaţională beneficiază de imunitate jurisdicţională."Aducând holera în Haiti şi refuzând să acorde orice fel de sprijin pentru victime, ONU îşi încalcă obligaţiile prevăzute de legile umanitare internaţionale" – atrag atenţia, la rândul lor, autorii studiului.