Studiul de cercetare calitativă „Starea Presei” a fost realizat împreună cu agenția de cercetări de piață Brennan Group, la inițiativa agenției de PR Tudor Communication, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.
“Oamenii vor în continuare o media puternică și onestă. Raportul efectuat arată că atât pentru consumatorii de presă, cât și pentru jurnaliști, informație de calitate și profesionalism jurnalistic înseamnă documentare, surse multiple și verificate, corectitudine și obiectivitate în reflectarea adevărului. Toată lumea se uită cu speranță către momentul în care consumatorii vor fi mai educați, mai pretențioși și mai critici, sancționând conținutul de calitate îndoielnică și lipsa de profesionalism, și forțând astfel o re-evaluare și re-orientare a presei spre practici și conținut original și de calitate”, a spus Mihaela Tudor, CEO Tudor Communication.
Viteza duce la compromisuri
“Pe de altă parte, jurnaliștii reclamă presiunea de a livra cât mai repede materialul (i.e de a fi primul), care duce la compromisuri de calitate, limitarea numărului de surse sau neverificarea lor, incompetența, lipsa de pregătire și profesionalism a unor colegi, dar și corupția și presiunile venite din partea patronilor sau a factorului politic”, arată Șerban Florea, director general Brennan Group.
Deși în prezent există un volum mare de surse și informații care pot fi accesate de consumatori, fenomenul de supraîncărcare și redundanță informațională este dublat și de o presiune mai mare pe consumatorul final, care trebuie să selecteze, să verifice și să evalueze singur credibilitatea și veridicitatea materialelor.
Presa locală, prin vocea jurnaliștilor, se vede lipsită de putere și subfinanțată, fapt ce duce la o vulnerabilitate foarte mare, care se concretizează adesea în amenințări și presiuni.
Alte concluzii ale studiului referitoare la presă, ca afacere:
- Pentru consumatori, presa ca business are o conotație peiorativă și este asociată și criticată pentru excesul de tabloidizare, dramatizare și practici de clickbait, care scad credibilitatea și încrederea generală în profesionalismul jurnaliștilor.
- Pentru jurnaliști, presa ca business este o realitate pragmatică ce implică presiuni majore și compromisuri.
Atât consumatorii de presă, cât și jurnaliștii au constatat lipsa armonie /coeziune în comunitatea media, care pare din ce în ce mai radicalizată și polarizată, conflictuală și suspicioasă.
Tudor Communication, agenția de PR formată din jurnaliști cu experiență, continuă astfel demersurile din campania #respectjurnaliștii, prin raportul care analizează starea presei din România. Problemele cu care se confruntă presa – subordonare în interese politice, subdimensionarea redacțiilor, închiderea tot mai multor publicații, lipsa de timp și de investiții în redacții, abuzurile manageriale, încrederea tot mai scăzută a societății în profesia de jurnalist, atacurile politice și fragila solidaritate de breaslă, precum și ineficiența asociațiilor care să reprezinte drepturile profesioniștilor, își au rezolvarea și în atitudinea fiecăruia dintre ei. Concluziile raportului arată clar că statul ar trebui să fie primul care să garanteze libertatea de exprimare și protecția jurnaliștilor. Din păcate, însă, asistăm la din ce în ce mai multe atacuri chiar din partea decidenților.
“Până la urmă, presa din România nu este nici mai rea, nici mai bună decât societatea românească; jurnaliștii sunt și ei tot crescuți și educați în această societate”, este declarația unui jurnalist în cadrul focus grup-ului.