După ce pe parcursul întregului an 2009 românii au fost marcaţi de pesimism, accentuat mai ales în lunile de toamnă, luna decembrie a însemnat pentru aceştia o revenire uşoară a optimismului, potrivit ultimului studiu al GfK România.
“În general, oamenii devin mai optimişti în ultima lună a anului pentru că intră în spiritul sărbătorilor, iar o parte din ei primesc bonusuri de sfârşit de an. O excepţie de la această regulă a reprezentat-o însă 2008, când, spre sfârşitul anului, începuseră să se simtă primele efecte ale crizei mondiale în România şi îngrijorarea românilor s-a simţit în percepţia negativaă asupra situaţiei lor”, a declarat Otilia Man, cercetător senior GfK România.
Doar o treime dintre români văd înrăutăţirea situaţiei
Dacă numărul celor care considerau că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decât cu 12 luni în urmă se situa la o medie de 61% în lunile septembrie – noiembrie, cea mai “neagră” perioadă a anului din acest punct de vedere, în ultima lună a anului, acesta cunoaşte o uşoară îmbunătăţire, ajungând la aproximativ 57%. Mai mult, în privinţa perspectivelor financiare, numai 30% dintre români spun că se vor înrăutăţi, în scădere cu peste 10 procente faţă de lunile de toamnă şi comparabil cu ceea ce declarau în decembrie 2008, când 26% se aşteptau la o înăsprire a acestei situaţii.
Peste trei sferturi dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru anul în curs sunt destul de mari, 20% declarându-se optimişti, procent chiar mai bun decât cel înregistrat în decembrie 2008, când a fost de 15%.
Românii nu mai cred în majorarea preţurilor
Şi în ceea ce priveşte aşteptările despre evoluţia inflaţiei sau a şomajului se remarcă o tendinţă pozitivă. Numai două treimi dintre români estimează o creştere de preţuri în 2010, faţă de 70% care credeau acest lucru în urmă cu un an. De asemenea, după o medie lunară pe tot parcursul lui 2009 de aproape 85% a celor care vedeau o creştere a ratei şomajului în următoarele 12 luni, acest procent s-a redus la 78% în decembrie.
O perioada nefastă pentru economiii
Atunci când se referă la realizarea de investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care nu consideră că este un moment bun pentru acestea se menţine relativ constant comparativ cu media anuală, 57% afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru casă în următorul an. Nici atitudinea faţă de economisire nu a înregistrat schimbări majore. 78% dintre români consideră că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte, în vreme ce în jur de 20 de procente spun chiar că au datorii.
Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane.