Studiu.China şi-a CONTRAFĂCUT rezultatele economice

Oficialii de la Beijing au raportat voit date eronate privind inflaţia şi Produsul Intern Brut al Chinei, motiv pentru care economia celei mai puternice ţări asiatice ar putea fi supraevaluată cu cel puţin 1.000 de miliarde de dolari, arată un studiu al unui profesor asociat de la Universitatea Pekin din capitala Chinei

Datele macroeconomice publicate de autorităţile chineze sunt tratate cu scepticism de unii economişti, iar studiul realizat de un profesor de la HSBC Business School din cadrul Universităţii Pekin încearcă să clarifice amploarea discrepanţelor, notează CNBC citat de Mediafax."Există dovezi solide care arată că datele privind rata reală a creşterii PIB şi, în cele din urmă, PIB real, ar putea fi puternic exagerate", a declarat Christopher Balding, profesor asociat la HSBC Business School şi autor al raportului.
Prin "nereguli semnificative şi sistematice", estimările oficiale exagerează PIB real al Chinei cu 8-12%, sau circa 1.000 de miliarde de dolari, a spus Balding. PIB al Chinei s-a situat la 8.320 miliarde de dolari anul trecut.  Raportul se concentrează mai ales pe date privind inflaţia în sectorul imobiliar, componenta cu cea mai mare pondere în Indicele Preţurilor de Consum din China. Dezvoltarea economică foarte rapidă a Chinei a cauzat o migraţie de amploare a populaţiei de la sate către oraşe, iar preţurile la locuinţe au "explodat" în zonele cu industrie dezvoltată.
Statisticile oficiale arată, însă, că preţurile locuinţelor din zonele rurale au crescut mai mult decât cele din oraşe, afirmă Balding.Potrivit Biroului Naţional de Statistică al Chinei, preţurile locuinţelor private din zonele rurale au crescut în medie cu 1,67% pe an, de peste trei ori mai rapid decât cele din zonele urbane, unde media se situează la 0,53%.În plus, statisticile oficiale sugerează că preţurile locuinţelor private din China au avansat cu numai 8,14% în 11 ani, în pofida dezvoltării puternice a sectorului imobiliar şi a majorării PIB de circa cinci ori."Afirmaţia privind creşterea cu mai puţin de 10% a componentei imobiliare a indicelui preţurilor de consum între 2000 şi 2011 este pur şi simplu comică", a afirmat Balding.