Raportul a fost prezentat astăzi, la București, de Anders Erlandsson, Senior Advisor Consumer Insights la Ericsson ConsumerLab și Maria Boura, Head of Communications and Government & Industry Relation, South East Europe, Ericsson.
„Ericsson estimează că, până în 2020, aproximativ jumătate din timpul de vizionare din întreaga lume va fi petrecut pe ecrane mobile și portabile. De asemenea, 50% din timpul de vizionare va fi folosit pentru a accesa conținut TV și video la cerere”, a menționat Anders Erlandsson, Senior Advisor Consumer Insights la Ericsson ConsumerLab. „Cercetarea și analiza noastră arată că furnizorii de servicii TV și video vor trebui să asigure satisfacția consumatorilor din patru puncte de vedere dacă își doresc să aibă succes pe piață, anume: să ofere o experiență neîntreruptă pe toate dispozitivele, oriunde și oricând, să asigure descoperirea de conținut personalizat și captivant și să îmbunătățească în mod continuu experiența consumatorilor.”
„Suntem mândri că am prezentat astăzi primul studiu de televiziune Ericsson ConsumerLab TV & Media pentru piața din România”, a spus Giovanni Dalla-Vedova, Head of Sales Romania & Moldova & Country Manager, Ericsson Romania. Noi credem că rezultatele sunt cu adevărat interesante și arată potențialul mare al acestei piețe foarte competitive. Millennials conduc în mod clar tendințele, ca pretutindeni, iar serviciile la cerere și mobilitatea, combinate cu pachete de servicii de streaming video nelimitat devin cheie pentru o experiență TV holistică, în timp ce descoperirea de conținut într-un mod cât mai ușor îmbunătățește experiența consumatorului. Prin studierea în mod constant a celor mai recente descoperiri în materie de consum de conținut TV și video, împreună cu un portofoliu bogat de difuzare TV – 6 premii Emmy pentru tehnologie câștigate – și serviciile de transformare digitală, Ericsson este, în acest moment, cel mai bine poziționat pentru a conduce la nivel global cursa pentru servicii de TV și video de calitate, inclusiv în România.”
Televiziune și conținut video la cerere și descoperirea de conținut
Raportul Ericsson arată că, în România, 33% din totalul de vizionare activă este la cerere și acest număr sare la 47% pentru generația Millennials (tineri cu vârste între 16-34 de ani). Millennials petrec cel mai mult timp vizionând conținut generat de alți utilizatori. Chiar dacă televiziunea tradițională începe să piardă din cota pe care o deține din timpul total de vizionare, acesta încă este aproape de două ori mai mare față de orice conținut video, cu 46% din totalul orelor de vizionare pe săptămână. Acest lucru este alimentat de seriale TV, filme, precum și alte programe de televiziune, în timp ce sporturi transmise live alcătuiesc 7% din timpul total de vizionare activă pe săptămână. În total, românii petrec aproximativ 42 de ore pe săptămână urmărind în mod activ conținut TV sau video.
În ceea ce privește frecvența de utilizare pentru diferite servicii TV si video la cerere, 48% dintre telespectatori în România vizionează YouTube zilnic, iar 76% săptămânal.
Potrivit raportului, telespectatorul român va petrece aproximativ 0,7 ani din viață sau 12 minute pe zi căutând ce conținut TV sau video să urmărească. În acest sens, căutarea de conținut reprezintă 9% din timpul petrecut urmărind TV tradițional și 19% din timpul petrecut urmărind conținut video la cerere (Video on Demand – VOD). În ciuda timpului suplimentar petrecut pe căutarea de conținut, 56% dintre utilizatorii VOD sunt mulțumiți de capacitățile sale de descoperire de conținut, în timp ce doar 49% dintre telespectatorii televiziunii liniare spun același lucru.
În România, vizionarea de conținut TV și video pe mobil se face preponderent pe smartphone-uri
Piața românească beneficiază de o rată mare de penetrare a dispozitivelor mobile, în special smartphone-uri și laptop-uri, iar 43% din numărul total de ore/săptămână de vizionare este urmărit pe ecranele dispozitivelor mobile. Studenții și Millennials sunt cei care urmăresc în proporția cea mai mare conținut TV și video pe mobil – aproape două treimi sau peste 60% din toate orele de vizionare TV/video sunt petrecute pe un dispozitiv mobil în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 de ani.
Majoritatea consumatorilor români preferă să urmărească conținut TV sau video acasă, în timpul serii sau în pat, înainte de a adormi. În același timp, aproape 60% dintre consumatori se uită la conținut TV și video înainte de a se ridica din pat dimineața.
Posibilitatea de a avea un consum nelimitat de date în scopuri de streaming video este tentantă pentru mulți consumatori, mai ales că le-ar diminua temerile că ar rămâne fără date după ce au rulat conținut TV și video. De fapt, 46% dintre consumatorii TV și video din România spun că sunt interesați de un abonament mobil cu streaming video nelimitat. Media globală corespunzătoare este de 40%.
Binging schimbă jocul
Urmărirea mai multe episoade ale unui serial de televiziune la rând a devenit o caracteristică importantă a experienței TV și video atât în lume, cât și în România, unde 64% dintre respondenți declară că au făcut binging zilnic, săptămânal sau lunar, în timp ce media mondială ajunge la 71%. Media se ridică la 86% pentru vârstele 16-34 (Millennials), ca urmare a tendințelor globale.
Costul mediu al consumului de conținut sub orice formă, inclusiv televiziune, video, prin internet fix, teatru și cinema, a ajuns la 36 de euro pe gospodărie în România. Cifra corespunzătoare din SUA ajunge la 186 de dolari pe gospodărie.
Bazat pe interviuri cu 30.000 de persoane din 24 de țări, reprezentând statistic punctele de vedere a 1,1 miliarde de oameni, Raportul Ericsson ConsumerLab TV si Media 2016 este cel mai mare studiu de acest gen despre obiceiurile de vizionare TV. Cu date și informațiile oferite de măsurători pe dispozitive și de cercetări calitative, raportul detaliază cele mai recente comportamente de consum, atitudinile și cerințele consumatorilor în ceea ce privește TV și mass-media, precum și impactul potențial pe care aceste tendințe îl pot avea asupra modelelor de afaceri actuale în industrie. În România, eșantionul statistic corespunde unui număr de 8 milioane de consumatori.
Interviurile au fost realizate cu consumatorii cu vârste cuprinse între 16-69 de ani, în peste 24 de țări: Australia, Brazilia, Canada, China, Columbia, Republica Dominicană, Germania, Grecia, India, Italia, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Taiwan, Turcia, Marea Britanie si Statele Unite. Toți respondenții au o conexiune la internet broadband la domiciliu și urmăresc conținut TV și video cel puțin o dată pe săptămână. Aproape toți folosesc internetul zilnic.