Studiu Medlife: „Imunitatea populației din România dobândită natural pentru COVID 19 este sub 2%”

Compania mai anunță intenția de a extinde studiul privind imunizarea naturală a populației în Suceava, considerat cel mai mare focar de infecție din România, studiul urmând să fie efectuat în regim gratuit, cu resurse umane și operaționale proprii.  Eșantionul a fost extins până la 1.005 persoane, cadre medicale și personal auxiliar din 15 orașe în care MedLife operează clinici și spitale.

Potrivit studiului, în continuare Capitala are cea mai mare pondere în rezultatele studiului, de circa 48%. Orașele Arad, Brașov, Cluj și Sibiu contribuie fiecare cu o pondere de 6 – 16%, în timp ce restul personalului MedLife, testat și intervievat provine din orașe precum Constanța, Craiova, Piatra Neamț, Ploiești, Galați, Brăila, Iași, Pitești, Targoviște și Timișoara.

Potrivit reprezentaților companiei, studiul a avut ca obiectiv elucidarea câtorva aspecte importante: nivelul și ritmul de imunizare naturală a populației ținând cont de faptul că alte cercetări din alte state au confirmat existența unui număr semnificativ de pacienți asimptomatici infectați cu SARS-CoV 2 care nu se regăsesc în statisticile medicale oficiale COVID 19; eficiența măsurilor de protecție și a procedurilor de lucru MedLife elaborate și implementate odată cu declanșarea epidemiei și posibilitatea de a le  implementa și pentru alte companii cu scopul de a le ajuta să-și reia activitatea în siguranță; evaluarea și validarea metodelor de testare folosite.

4 metode de testare

Pentru acest studiu au fost folosite în trepte, gradual pentru validare 4 metode de testare: metoda moleculară RT- PCR, considerată gold standard pentru identificarea virusului SARS Cov2, testarea serologică prin metoda Chemiluminiscență (doi producători cu echipamente și kituri diferite: Maglumi, respectiv Yhlo), și testarea serologică prin metoda ELISA, precum și teste rapide pentru determinarea anticorpilor de tip IgM și IgG.

Rezultatele finale ale studiului derulat de MedLife arată că din cei 1.005 de subiecți testați, cadre medicale și personal auxiliar propriu, au fost identificate pozitiv prin RT PCR 4 persoane, infirmieri și asistenți medicali din București și Arad, cazurile fiind deja făcute publice de către MedLife. Cele 4 persoane detectate pozitiv prin RT PCR au fost confirmate și prin testele serologice. În plus, au fost detectați anticorpii IgG la alte 1,6% persoane din totalul de subiecți testați.

“Extinderea eșantionului ne ajută să întărim câteva dintre concluziile foarte importante ale acestui studiu.  Rezultatele studiului ne arată că nivelul de imunizare naturală a populației este foarte mic, sub 2%. Prin urmare, până la apariția unui vaccin, este imperios necesar ca populația să păstreze măsurile de distanțare și să respecte întocmai nu numai legislația la zi, dar și toate recomandările autorităților și specialiștilor. Singura soluție pentru protejarea unei populații fără imunitate în fața acestei infecții este reprezentată de măsurile de izolare și distanțare socială.

De asemenea, faptul că numărul de persoane infectate a rămas în continuare foarte mic în condițiile în care am extins eșantionul de la 371 la peste 1000 de cadre medicale și auxiliare reprezintă o dovadă în plus că măsurile de prevenție epidemiologică pe care le-am luat în unitățile noastre au funcționat și pot fi replicate. Nu în ultimul rând, acest studiu ne-a ajutat să validăm metodele de lucru. Testarea RT-PCR rămâne gold standard pentru diagnosticul infecției cu virusul SARS Cov 2.

În egală măsură, pot fi folosite complementar testele serologice pentru detectarea anticorpilor la COVID 19. Acestea au o precizie și o acuratețe rezonabilă și pot fi folosite cu succes pentru supravegherea epidemiologică pe populații mari pentru evaluarea răspunsului imun ca urmare a infecției naturale și, în corelație cu RT-PCR, pentru stabilirea diagnosticului final. Testarea pentru anticorpi este relevantă mai ales în contextul în care multe persoane infectate sunt asimptomatice și continuă să răspândească virusul fără să știe.

Totodată, recomandăm utilizarea testelor rapide cu mare precauție deoarece în baza studiului efectuat numărul de rezultate fals pozitive este relativ mare. De asemenea, nu recomandăm utilizarea testelor serologice, indiferent de metoda folosită, pentru detectarea anticorpilor, pentru emiterea unui certificat sau pașaport iminunologic deoarece nu oferă garanția imunității pentru COVID 19. Se recomandă ca interpretarea rezultatului să fie făcută în strictă coroborare cu date clinice și epidemiologice și sub rezerva informațiilor încă incomplete privind răspunsul serologic al organismului uman la infecția cu noul coronavirus” a declarat Mihai Marcu.

Analiză extinsă a riscului de infectare

Având ca bază de plecare realizarea acestui studiu, cel mai mare din regiune si unul dintre cele mai mari din Europa, prin patru metode diferite de testare, MedLife își anunță intenția de a extinde studiul către cohorte mai expuse infecției, prima comunitate luată în calcul fiind Suceava, considerat cel mai mare focar de infecție pentru noul coronavirus din România. Prin acest studiu compania își propune să elucideze care este rata de imunizare a populației și, implicit, riscul de infectare în scenariul creșterii numărului de contacte sociale, precum și a mobilității ca urmare a relaxării restricțiilor prevăzute în ordonanța de urgență.

“În acest moment, Suceava este epicentrul epidemiei din România, conducând de departe topul cu cel mai mare număr de îmbolnăviri, atât în valoare absolută, cât și la mia de locuitori. Dat fiind contextul, ne exprimăm disponibilitatea totală de a pune la dispoziție autorităților, în regim gratuit, resursele noastre umane, materiale și operaționale pentru a derula un amplu demers de cercetare în această zonă a țării. Desigur, numai autoritățile și Ministerul Sănătătii pot decide dacă acest studiu este oportun și poate fi efectuat în perioada următoare.

Credem cu tărie că este important pentru noi ca țară să dezvoltăm soluții autohtone și să reducem dependența de studii importate pentru a fi mai pregătiți la următoarele alerte epidemiologice și nu numai. Studiile locale sunt relevante mai ales în contextul în care comportamentul și atitudinile la nivelul populației sunt diferite de la o țară la alta” a mai declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Studiul MedLife pentru evaluarea imunizării naturale a populației s-a derulat în perioada 24 martie – 30 aprilie, în rândul personalului medical și auxiliar propriu.

Studiul este relevant și reprezentativ la nivelul populației urbane din România dat fiind: distribuția la nivel național, gradul de activitate și contactul social extins. Astfel, toate persoanele implicate au fost active și au profesat, o mare parte au circulat în perioada pandemiei cu mijloace de transport în comun, au interacționat cu membrii de familie, mare parte dintre subiecți având parteneri de viață și copii, au mers la cumpărături pentru alimente sau au îngrijit rudele în vârstă.

Pentru detalii complete cu privire la context, eșantionare, metodologie, rezultate, concluziile și echipa implicată în derularea studiului accesați site-ul www.medlife.ro