În urma studiilor realizate de Grupul de consiliere ştiinţifică pentru urgenţe (SAGE), Guvernul britanic a fost înştiinţat că numai aproximativ 6% din populaţia britanică are, în prezent, anticorpi împotriva COVID-19.
Consilierii ştiinţifici britanici au transmis luna aceasta Guvernului condus de Boris Johnson că numai aproximativ 6% din populaţia britanică are anticorpi împotriva COVID-19, relevă stenograme ale unor discuţii din 3 septembrie publicate vineri de Reuters.
“Datele studiilor serologice sugerează că numai un procent redus (circa 6%) din populaţia Regatului Unit are anticorpi COVID-19”, potrivit precizărilor Grupului de consiliere ştiinţifică pentru urgenţe (Scientific Advisory Group for Emergencies – SAGE).
Conform acestui grup, cercetările au mai evidenţiat că în cazul unei persoane infectate cu noul coronavirus “nivelul de anticorpi scade în decurs de 2-3 luni” şi “persoanele cu anumite tipuri şi niveluri de anticorpi pot avea în continuare încărcătură virală şi ar fi posibil să transmită virusul”.
Prin urmare, SAGE avertizează că este puţin probabil ca nivelurile actuale de imunitate împotriva COVID-19 ale populaţiei britanice să atenueze impactul unei creşteri semnificative a infectărilor în această iarnă.
Guvernul britanic se gândeşte chiar şi la un nou “lockdown” la nivel naţional
Regatul Unit, a cincea ţară cea mai îndoliată din lume de pandemie, înregistrează deja o creştere a numărului noilor cazuri de COVID-19, circa 6.000 în ultimele 24 de ore, iar autorităţile sunt îngrijorate de accelerarea transmiterii virusului în toate categoriile de vârstă şi de creşterea numărului pacienţilor vârstnici spitalizaţi sau aflaţi la terapie intensivă, scrie Agerpres.
Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat, vineri, că numărul pacienţilor spitalizaţi se dublează la fiecare opt zile. Întrebat despre un eventual nou “lockdown” la nivel naţional, el a refuzat să dea un răspuns clar, menţionând doar că Guvernul de la Londra va face tot posibilul pentru a combate epidemia.
„Numărul oamenilor din spitale se dublează circa la fiecare opt zile… Vom face tot ce este necesar ca oamenii să fie în siguranţă. Analizăm aceste lucruri”, a spus Hancock. Întrebat de un al doilea lockdown, responsabilul britanic a menţionat: „Nu vă pot da acest răspuns acum”.