Segmentele cele mai expuse tentativelor de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) și IT&C (9%).
“În 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o creștere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puțin peste 20 de ani la 30 de ani, precum și o evoluție semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%. Aceste tendințe, împreună cu creșterea preferinței pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregătite și mai îndrăznețe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online”, explică Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager PayU România.
Astfel, în perioada 2013 – 2014, strategia de securitate a companiei vizează integrarea serviciilor de antifraudă din toate țările în care operează pentru a putea face evaluare și monitorizare de risc la nivel internațional, în timp real și dezvoltarea unor filtre de securitate suplimentare pentru produsele de plată online noi.
Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporție de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia și 8% în Marea Britanie. Restul cardurilor folosite au fost emise în special în Franța, Australia, Germania și Canada.
Tentativele de fraudă au fost inițiate din 178 de țări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).
„Datele identificate în sistemul PayU arată încă o dată că în comerțul electronic nu există limite și că toți jucătorii pot acționa la nivel global. România este o țară foarte bine securizată în privința plăților online, însă tendințele observate arată că există provocări și că investițiile în securitate trebuie să fie prioritare. Pentru noi, antifrauda nu este un simplu modul, ci reprezintă punctul central în jurul căruia a fost construită platforma și mergem chiar mai departe, colaborând foarte strâns cu autoritățile locale. În 2012, numărul dosarelor în care am colaborat cu DIICOT a crescut la 45, de la 18 în 2011”, explică Anamaria Pîrjol.
Studiu PayU: Procentul tentativelor de frauda la plata online a scăzut în 2012
11 aprilie 2013, 13:00
Ultima modificare în 11 aprilie 2013, 16:00
Conform unui studiu recent realizat de PayU, procentul tentativelor de fraudă la plata online a continuat să scadă și în 2012 ajungând la nivelul de 0,19% din totalul tranzacțiilor, față de 0,24% în 2011. În același timp însă, valoarea totală asociată tentativelor de fraudă a crescut cu 37%. Astfel, sistemul PayU a protejat magazinele online de pierderi de peste 750.000 euro.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cosmote a lansat o aplicaţie de navigaţie pentru Android
- EXCLUSIV: Sharp pregătește o revenire în forţă pe piaţa locală
- NOILE BULETINE DE IDENTITATE: Îţi poate fi furată identitatea?
- Sharp a lansat o serie nouă de televizoare mici
- Flanco ţinteşte locul 1 pe piaţa electroIT
- Bitdefender a lansat Antivirus Free for Android
- Pirateria software în România: 313 dosare penale întocmite în 2012
- Internet mobil 4G de la Orange, acum și pe iPhone 5
- HTC One şi Samsung GALAXY S4, disponibile pentru precomandă la Orange
- T-Mobile începe o “revoluţie” în SUA. Operatorul renunţă la abonamente