În perioada 20 iunie – 28 septembrie, cele două organizaţii au urmărit 350.000 de persoane selectate aleatoriu în Anglia, care s-au auto-testat la domiciliu pentru a vedea dacă au anticorpi împotriva COVID-19, conform agerpres.ro
Proporţia persoanelor testate pozitiv a scăzut
„În această perioadă, proporţia persoanelor testate pozitiv pentru anticorpii la COVID-19 a scăzut cu 26,5%”, de la 6% la 4,4% din populaţia testată, se arată într-un comunicat, „ceea ce sugerează o reducere a anticorpilor în săptămânile sau lunile de după infectare”.
„Rezultatele sugerează, de asemenea, că persoanele care nu au prezentat simptome legate de COVID-19 sunt susceptibile să piardă anticorpii detectabili mai repede decât cele care au prezentat simptome”, adaugă studiul.
Proporţia anticorpilor la persoanele testate pozitiv la coronavirus a scăzut cu 22,3% în cursul celor trei luni, când această scădere a ajuns la 64% în rândul celor care nu au declarat că au fost afectaţi de COVID-19.
Studiul arată că vârstnicii sunt mai afectaţi
De asemenea, studiul subliniază că dacă toate grupele de vârstă sunt vizate de această scădere, vârstnicii sunt mai afectaţi: între iunie şi septembrie, proporţia persoanelor cu vârsta peste 75 de ani care aveau anticorpi a scăzut cu 39%, în timp ce proporţia a scăzut cu doar 14,9% pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
„Acest studiu reprezintă un element crucial al cercetării, ajutându-ne să înţelegem cum evoluează anticorpii la COVID-19 în timp”, a declarat secretarul de stat pentru sănătate James Bethell.
Cu toate acestea, „nu se ştie încă dacă anticorpii conferă un nivel eficient de imunitate sau, dacă o astfel de imunitate există, cât durează”, au precizat Imperial College London şi Ipsos Mori, cerându-le britanicilor să respecte în continuare măsurile sanitare.
Care sunt simptomele frecvente ale COVID
Cele mai frecvente semne ale COVID-19 sunt tuse (45% din cazurile înregistrate) și febră (38% din cazuri). În plus, unii pacienți au, de asemenea, secreții nazale (20%) și alții experimentează o pierdere a mirosului și a gustului (15%).
Portalul pentru sănătate aponet.ro a comparat simptomele obișnuite generate de ambele virusuri.
Tusea bruscă și febra, precum și slăbiciune corporală generală, sunt tipice pentru ambele boli. Durerile de gât, de cap și de corp, precum și secrețiile nazale ar fi raportate mult mai frecvent la pacienții cu gripă, în timp ce pierderea mirosului și a gustului ar apărea mai des la pacienții infectați cu noul coronavirus.
Potrivit farmaciștilor, este mai ușor să se facă diferența între aceste două boli și „răcelile obișnuite”. Simptomele tipice răcelilor obișnuite, cum ar fi durerea în gât, secrețiile nazale, epuizarea și durerea de cap, apar de obicei, insidios, pe parcursul mai multor zile, ceea ce înseamnă că vă simțiți rău, dar nu la fel de neputincios ca în cazul unei gripe. Deci, dacă boala apare foarte brusc, este mult mai probabil să fie o gripă sau o infecție cu coronavirus.
Pacienții infectați cu coronavirus prezintă tablouri clinice mai severe decât pacienții cu gripă. Acesta este rezultatul unui studiu RKI de actualitate. În medie, pacienții care au contractat coronavirus au stat internați un timp mai îndelungat și au necesitat mai des să se afle în unitatea de terapie intensivă. 22% dintre pacienții cu COVID-19 și doar 14% dintre pacienții cu gripă au necesitat ventilație artificială.