Premierul britanic, David Cameron, a promis organizarea unui referendum privind retragerea Marii Britanii din UE, în 2017, dacă partidul său conservator va câştiga alegerile parlamentare din mai 2015. 



Cu ajutorul institutului de studii economice Ifo de la Berlin, analiştii de la fundaţia Bertelsmann au evaluat efectele unui eventual 'Brexit', expresie care desemnează o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Analiştii au elaborat mai multe scenarii variind de la unul în care Marea Britanie va continua să participe la schimburile europene, cum este cazul Elveţiei, până la unul care prevede pierderea tuturor avantajelor comerciale legate de apartenenţa la UE. 



'În funcţie de amploarea izolării politicii comerciale a Marii Britanii, la orizontul anului 2030, Produsul Intern Brut per capita ar putea fi mai mic cu 0,6% până la 14% mai mic decât ar fi fost dacă ţara ar fi rămas în UE. Pe baza valorilor din 2014, aceasta ar însemna că PIB-ul per capita ar fi cu 220 de euro mai mic în cazul celui mai favorabil scenariu şi cu până la 1.025 euro în cazul celei mai grave izolări. Dacă la pierderile comerciale se adaugă şi alte consecinţe economice, precum slăbirea poziţiei de centru financiar a Londrei, PIB-ul Marii Britanii ar pierde 313 miliarde de euro', avertizează autorii studiului. 



Pentru preşedintele fundaţiei Bertelsmann, Aart de Geus, studiul evidenţiază necesitatea rămânerii în UE a Marii Britanii. 'Din punct de vedere economic, un Brexit ar fi o pierdere pentru toată Europa, în special pentru britanici', a declarat Aart de Geus. 



Cei mai afectaţi de o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar fi partenerii comerciali ai Londrei, începând cu Irlanda în cazul căreia Produsul Intern Brut per capita ar putea fi mai mic cu 0,8% până la 2,7% mai mic decât ar fi fost dacă Marea Britanie ar fi rămas în UE. Luxemburgul, Belgia şi Suedia se numără şi ele printre ţările cele mai afectate de un eventual 'Brexit'. 



Conform ultimului sondaj realizat miercuri de YouGov pentru cotidianul The Sun, Partidul laburist de opoziţie şi cel conservator al premierului David Cameron continuă să fie creditate cu procente foarte apropiate în perspectiva alegerilor de la 7 mai. Partidul laburist este creditat la 34% din intenţiile de vot. Conservatorii, pe de altă parte, au scăzut cu un procent faţă de sondajul din ziua precedentă, până la 33%. Sondajele de opinie indică, cu un mare grad de probabilitate, că nici conservatorii, şi nici laburiştii nu vor reuşi să obţină majoritatea absolută în parlamentul de 650 de locuri.

 

Sursa: Agerpres