Studiul a fost realizat prin telefon în perioada 21-24 martie pe un număr de 1553 de persoana și arată niște rezultate pozitive în ceea ce privește reacția românilor.
Sondajul arată că 6 din 10 români au stat acasă cu partenerii de viață (soț, soți etc.), 4 din 10 cu copii, 1 din 5 cu părinții, în timp ce 12% au stat singuri și același procent cu animalele de companie. 4% au stat cu bunicii lor. Cu părinții au stat în proporții mai ridicate bărbații (28%) și tinerii între 18 și 35 de ani (44%). Vârstnicii sunt cei care, în ultima săptămână, au stat în cea mai mare măsură, singuri (31%).
Cât de plăcută este izolarea
Jumătate dintre români caracterizează ca fiind mai degrabă plăcută experiența petrecerii timpului la domiciliu din ultima perioadă, dar 1 din 5 spun că este mai degrabă neplăcută. Respondenții din mediul rural și cei cu vârsta între 31 și 50 de ani au, în proporții mai ridicate, percepții favorabile cu privire la timpul petrecut la domiciliu, în timp ce vârstnicii (cei peste 65 de ani) au, în mai mare măsură, percepții negative cu privire la restricțiile de mișcare.
Pentru moment, pentru 7 din 10 români relațiile cu ceilalți membri ai familiei, cu care au petrecut timp în această perioadă, au rămas neschimbate. 1 din 5 români spun că relațiile lor cu ceilalți membri ai familiei s-au îmbunătățit și doar 2% spun că s-au înrăutățit. 31% dintre români spun că nu au interacționat cu vecinii în această perioadă.
În ceea ce privește activitățile desfășurate în această perioadă, marea majoritatea a românilor izolați au vorbit la telefon (95%), s-au uitat la televizor (90%), au stat pe internet (71%) sau au petrecut timp de calitate cu familia (71%). Două treimi dintre ei spun că au făcut curățenie, iar 45% au citit cărți. Doar 18% din cei izolați spun că au muncit de acasă în această perioadă, iar 31% spun că și-a făcut planuri pentru noi cariere. La cât de dramatice se prefigurează situațiile economice, este o activitate chiar indicată. Există însă și o veste proastă. Avem toate șansele să ne crească numărul bolnavilor de ficat după această criză. Dintre cei izolați 2% spun că au consumat mai mult alcool ca de obicei.
Cât dorm românii în izolare
În ceea ce privește timpul alocat acestor activități, 44% dintre cei care au vorbit la telefon au făcut-o sub 30 de min, în timp ce 7% au stat peste ore la povești. La televizor oamenii s-au uitat în proporție de 28% peste 4 ore, în timp ce 9% au stat sub o oră în fața ecranului.
În ceea ce privește somnul, 8% dintre cei izolați au dormit peste 10 ore zilnic, 27% între 8 și 9 ore, iar 13% sub 6 ore. În cazul celor din urmă apare întrebarea logică despre timpul petrecut înainte de criză în pat, în condițiile în care acum mai puțin de 6 ore li se pare mai mult decât de obicei.