Trei sferturi dintre români se declară ca fiind nefumători, totuşi 36% dintre nefumătorii actuali recunosc că au consumat tutun în trecut. Cei mai înrăiţi fumători sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani, potrivit unui studiu IRES.
Astfel, 76% dintre persoanele cuprinse în eşantionul de populaţie al acestui studiu, reprezentativ pentru România, declară că sunt nefumători. 24% dintre respondenţi fumează şi fac acest lucru zilnic (15%)sau cu o frecvenţă mai scăzută (9%). Procentul cel mai mare de persoane care fumează zilnic (22,5%)se regăsește în rândul tinerilor între 18 şi 35 de ani. Cel mai mic procent (5,5%) este prezent în rândul celor peste 65 de ani.
Locuitorii din zona de Sud a ţării fumează într-o mai mare măsură zilnic decât cei din celelalte regiuni. Totuşi 36% dintre nefumătorii actuali recunosc că au consumat tutun în trecut, dar 68% dintre ei au renunţat la fumat cu peste 5 ani în urmă
În ce priveşte vârsta la care au început să fumeze, trei sferturi dintre fumători au făcut acest lucru până la 25 de ani. 45% dintre respondenţi au indicat perioada cuprinsă între 19 și 25 de ani, iar alţi 31% au spus că au fumat pentru prima dată între 15 şi18ani. Unul din zece fumători a început să consume tutun atunci când avea sub 15 ani. Datele arată că debutul consumului de tutun scade odată cu vârsta fumătorilor, astfel 19,1% dintre fumătorii care au în prezent între 18 şi 35 de ani recunosc că au fumat pentru prima dată când aveau sub 15 ani.
Un sfert dintre fumători consumă tutun de peste 30 ani
Potrivit studiului, un sfert (26%) dintre fumători practică acest obicei de mai puţin de zece ani. Procentul este egal cu cel al fumătorilor care consumă tutun de peste 30 ani. Alţi 29% dintre fumători au deprins obiceiul fumatului în urmă cu 10 și 20 de ani, iar pentru 17% dintre fumători obiceiul are o vechime cuprinsă între 20 şi 30 de ani.
Peste 60% dintre fumători declară că zilnic fumează între 11 și 20 de ţigări. Distribuţia respondenţilor pe grupe de vârstă arată că la persoanele cu vârsta peste 65 de ani se constată o tendinţă de consum mai diminuat decât la celelalte categorii de vârstă. Peste 15% dintre fumători spun că, săptămânal, ajung să fumeze peste 50 de ţigări. Aproape un sfert (23%) fumează săptămânal între 11 şi 20 de țigări, acelaşi procent fumează însă între31 şi 50 ţigări pe săptămână.
Diferenţe în privinţa consumului săptămânal de ţigări sunt prezente la nivel de regiune: 15%dintre respondenţii din Transilvania şi Banat susţin că fumează săptămânal între 11şi 20 de ţigări, în timp ce acelaşi număr de ţigări este consumat de 25% dintre locuitorii din zona de sud a ţării şi de 36,7% din locuitorii din zona Moldovei.
Peste o treime dintre respondenți (36%) fumează dimineaţa, în prima jumătate de oră după ce se trezesc. 15% fumează la cinci minute după trezire,18% fumează în prima oră după ce se trezesc, iar 28% la mai mult de o oră.
60% dintre fumători au încercat să se lase în ultimul an
Peste jumătate dintre fumători (53%) au declarat că au vizitat un medic sau un specialist în probleme medicale în ultimele 12 luni. Majoritatea dintre aceştia (60%) au vizitat medicul sau specialistul o dată dau de două ori în acest interval, în timp ce 22% spun au avut între 3 și 5 vizite la medici, iar 18% au fost de mai mult de șase ori.
Potrivit studiului, 74% dintre fumătorii care au vizitat un medic în ultimele 12 luni au recunoscut că acesta i-a întrebat, pe parcursul întâlnirii, dacă fumează, iar 71%dintre ei au menţionat faptul că medicul le-a recomandat să nu mai consume tutun.
60% dintre fumători au încercat să se lase de fumat în ultimele 12 luni. Cei mai mulți care au încercat sunt fumătorii care locuiesc în mediul rural (67% față de 55,2% în mediul urban), dar și cei care locuiesc în zona de sud a țării sau în Moldova (peste 60% față de doar 50% în Transilvania). Unul din cinci fumători reușesc să abandoneze fumatul pentru mai puțin de o zi.
Peste 80% dintre intervievaţi au o părere proastă despre fumători
Peste 80% dintre respondenți au o părere mai degrabă proastă cu privire la persoanele care fumează. 82% dintre nefumători sunt deranjaţi de prezența fumătorilor, într-un spaţiu comun. Un procent asemănător dintre nefumători declară că nu ar rămâne într-un local dacă singurele locuri disponibile ar fi în zona de fumători.
Peste 60% dintre respondenţi au auzit de proiectul legislativ privind la interzicerea fumatului în locuri publice închise, iar 86% dintre ei sunt de acord în mare şi foarte mare măsură cu această măsură.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ de 1.960 indivizi, de 18 ani şi peste, gradul de eroare maximă tolerată fiind de ± 2,3%.