Potrivit unui studiu realizat de centrul de cercetare „The UK in a Changing Europe”, dacă se va ajunge la un Brexit fără un acord comercial va fi un pericol mult mai mare pentru economia Regatului Unit decât impactul avut de criza sanitară.
Există ceva în acest moment care ar putea afecta Marea Britanie mult mai puternic decât COVID-19. Potrivit unui studiu realizat de centrul de cercetare „The UK in a Changing Europe”, un Brexit fără un acord comercial ar putea fi de trei ori mai scump pe termen lung decât pandemia de coronavirus pentru economia britanică, scrie France Presse.
Studiul atrage atenţia că impactul pandemiei probabil va tempera sau se va trece la al doilea plan, cel al unui „no deal” (fără acord) la sfârşitul perioadei de tranziţie care se termină la sfârşitul lunii ianuarie. Însă pe termen scurt, un Brexit fără acord comercial este „o veste proastă” pentru redresarea economică, iar pe termen lung, va fi „mai important” decât criza sanitară.
Centrul de cercetare, care a colaborat cu London School of Economics, estimează că, din cauza Brexitului, creşterea va fi mai slabă pe o perioadă lungă de timp decât ar fi fost fără ieşirea din UE. Impactul asupra Produsului Intern Brut (PIB) al Marii Britanii a fost evaluat la 5,7% pe parcursul a 15 ani în raport cu nivelul actual.
Aceste proiecţii sunt făcute chiar dacă este încă dificil de prevăzut care vor fi repercusiunile crizei sanitare şi efectele sale pe termen lung, în momentul în care un al doilea val apare în Europa riscând să penalizeze mai mult economia.
Premierul britanic Boris Johnson a stabilit până la 15 octombrie termenul pentru un acord cu Bruxelles-ul în legătură cu relaţia post-Brexit, altfel va opta pentru un „no deal”. Johnson consideră că Regatul Unit va putea prospera chiar şi în cazul unui divorţ brutal de Uniunea Europeană, în special prin negocierea unor acorduri comerciale în lume, scrie Agerpres.
Coronavirusul impune noi restricţii în Marea Britanie
Boris Johnson consideră că Regatul Unit a ajuns la un „periculos punct de cotitură” în ce privește pandemia de coronavirus, în contextul în care guvernul pe care îl conduce va implementa un nou set de măsuri restrictive, în Anglia, care vor dura până la șase luni, relatează BBC.
În ceea ce privește noile restricții, printre se numără purtarea obligatorie a măștii sanitare de către angajații magazinelor și restricționarea numărului de participanți la nunți la un maximum de 15 persoane. Amenzile pentru încălcarea acestora vor fi mărite la 200 de lire sterline la prima abatere.
În același timp, premierul britanic a avertizat, de asemenea, că „restricții semnificativ mai dure vor fi implementate dacă situația o va cere”. Boris Johnson a mai spus și că măsuri similare vor fi luate și în celelalte țări care compun Regatul Unit după întâlnirea cu șefii executivelor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, marți dimineață.
„Am știut întotdeauna că posibilitatea unui al doilea val era reală. Îmi pare rău să spun, dar la fel ca Spania, Franța sau alte țări, și noi am ajuns într-un periculos punct de cotitură”.
Totodată, Johnson a mai precizat în cadrul discursului său din Camera Comunelor că va da poliției și autorităților locale finanțare adițională pentru a putea pune în aplicare mai ușor regulile, dar că ia în calcul și folosirea armatei pentru acest obiectiv. Persoanele care lucrează în birouri au fost, din nou, îndemnate să lucreze de acasă cât de mult este posibil.