Deşi consideră că nivelul taxelor din România este, în general, ridicat, 41% dintre români ar fi de acord cu introducerea unor taxe pentru dezvoltarea infrastructurii sau a altor proiecte comunitare, relevă un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).
Cele mai importante motive de insatisfacţie privind circulaţia în marile oraşe sunt generate de modul în care administraţia locală asigură locuri de parcare (46%), nerespectarea regulilor de circulaţie (39%), amenajarea trotuarelor şi a spaţiilor de traversare pentru pietoni (39%) şi siguranţă.
În mijloacele de transport în comun (26%). Conform aceleiaşi cercetări, unul din şase români din mediul urban a fost victima unui furt, iar unul din zece, victima unei înşelăciuni.
Unul din cinci români nu a fost niciodată la medic
De asemenea, unul din şapte români a fost victima unei insulte sau a unei calomnii. Unul din patru romani din mediul urban apelează la medic cel puţin o dată pe lună, iar unul din cinci români nu a fost niciodată la medic.
Peste 92% din locuitorii mediului urban sunt proprietari ai imobilelor în care locuiesc, doar 4% dintre aceştia fiind chiriaşi.
Doar 12% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să îşi schimbe locuinţa în următorii doi ani. Primarii au o vizibilitate ridicată, 87% dintre locuitorii localităţilor urbane cunoscând numele acestora. În contrast însă, viceprimarii sunt cunoscuţi de numai 35% dintre locuitori.
Activitatea primarilor este preponderent apreciată pozitiv, 68% dintre respondenţi declarându-se multumiţi de aceasta. Încrederea în autorităţile locale este în general scăzută, fiind situată la un nivel de 25% pentru Primărie, 21% pentru Consiliul Local, 31% pentru Consiliul Judeţean şi 21% pentru Prefectură.
Studiul Observator Urban va fi realizat periodic în vederea obţinerii feedback-ului cetăţenilor cu privire la satisfacţia lor faţă de oraşul în care trăiesc. Datele obţinute au ca finalitate transpunerea lor în strategii de bună guvernare a comunităţii în sensul dezvoltării acesteia şi implicării cetăţenilor în viaţa comunităţii.