Particulele de aerosoli încărcate de viruși au fost observate în cantități mai mici în muzee, comparativ cu magazinele alimentare, restaurantele, birourile și transportul public. E concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Berlin, potrivit NationalInterest.
Studiul nemților a luat în considerare durata medie de ședere într-un spațiu dat: de exemplu, două ore într-un muzeu, opt ore la un birou și o oră în supermarket. Celelalte variabile luate în calcul au inclus calitatea fluxului de aer, tipul de activitate desfășurată și cantitatea de particule de aerosoli inhalate într-o cameră.
„Reiese clar din studiu că, mai presus de o situațiile în care ne-ar plăcea să fim, sunt nefavorabile”, spune autorul principal al studiului, Martin Kriegel. Este vorba de acele situații în care mulți oameni se reunesc într-un spațiu închis, unde nu e ventilație suficientă.
Concluziile studiului vin să confirme cerințele conducerii muzeelor, care au insistat în toate aceste luni să rămână deschise. „E frustrant să vezi centre comerciale și aeroporturi pline de oameni, în timp ce muzeele au rămas complet închise în ultimele zece luni. Există un impact unic asupra muzeelor”, a declarat pentru New York Times, Celeste DeWald, șeful Asociației Muzeelor din California.
Un alt studiu al celor de la Universitatea Stanford și Universitatea Northwestern arată că restaurantele, organizațiile religioase, hotelurile, cabinetele medicilor, cafenelele și magazinele alimentare sunt responsabile pentru aproximativ 80% din transmiterea infectărilor.
Studiul realizat în zece orașe din SUA a concluzionat că restaurantele cu servicii complete prezintă cel mai mare risc de infectare. O altă concluzie a fost că limitarea locurilor în restaurante și în alte spații închise ar fi mai eficientă decât reducerea mobilității cetățenilor.