Studiul care aruncă-n aer tot ce se știa despre COVID-19! Efecte devastatoare pentru pacienți

Un nou studiu dă peste cap toate informațiile despre coronavirus care se știau până acum. Medicii au descoperit noile efecte negative ale coronavirusului.

Potrivit studiilor efectuate de către medicii din nordul Italiei, pacienții care au fost descoperiți cu noul coronavirus au avut noi efecte care afectează corpul pe termen lung precum: psihoză, oboseală cronincă, boli renale, infecții ale coloanei vertebrale, accidente vasculare cerebrale, insomnii și probleme de mobilitate.

Medicii au avertizat că anumiți pacienți ar putea să nu se recupereze niciodată și că nicio grupă de vârstă nu este ferită de coronavirus și de efectele sale, notează news.sky.com.

Este de menționat faptul că efectele coronavirusului se manifestă diferit de la pacient la pacient și că unor persoane le-ar putea fi afectată capacitatea de a lucra, de a se concentra și chiar de  a efectua exerciții fizice.

Specialiștii au identificat și complicații neurologice grave cauzate de Covid-19, incluzând delirul, inflamația creierului și accidentul vascular cerebral la zeci de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 85 de ani.

Respectarea măsurilor este importantă

Medicii sunt de părere că respectarea măsurilor este în continuare foarte importantă. Prin respectarea măsurilor aceștia fac referire la păstrarea distanței față de cei din jur, purtarea măștii de protecție și spălarea frecventă a mâinilor cu săpun.

Aceste avertizări au avut loc pe fondul preocupărilor tot mai mari ale specialiștilor, potrivit cărora ar putea avea loc un al doilea val al pandemiei. Doctorii din două spitale au raportat o serie de cazuri noi de persoane cu probleme respiratorii grave.

„La început am crezut că este o gripă, apoi am crezut că este o gripă cu pneumonie, dar ulterior am descoperit că este o boală sistemică. Acum observăm și alte manifestări acute de insuficiență renală care necesită dializă sau accidente vasculare cerebrale, apoi infarct miocardic acut, deci o mulțime de complicații ale virusului. De asemenea, există o proporție semnificativă a populației cu leziuni cronice cauzate de virus”, a declarat un expert.