Forța aeriană rusă a desfășurat în Siria avioane de luptă Su-57 pentru a doua oară. Prima dată avioanele rusești au ajun în țara devastată de război în februarie 2018.
Asta nu înseamnă că avionul Su-57 bimotor de generația a cincea este pregătit pentru producția de masă. Ca să nu mai vorbim de disponibilitatea sa pentru un război la scară largă împotriva unui inamic redutabil din punct de vedere tehnoligic, scrie NationalInterest.
Șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gerasimov, anunța desfășurarea avioanelor în Siria încă de la mijlocul lunii decembrie 2019. „Aeronava Su-57 de generația a cincea este testată. Au fost re-testate în Siria, timp în care toate sarcinile planificate au fost finalizate cu succes”, preciza responsabilul de la Moscova.
Nu se spune însă care ar fi putut fi acele sarcini. Se pare că prima desfășurare a Su-57 în Siria nu a implicat nicio luptă reală. Este posibil ca și cea din 2019 să nu fi făcut-o.
Cele două avioane de luptă T-50 care au participat la desfășurarea din 2018 au apărut în Siria alătur de un avion radar A-50 al forței aeriene rusești, patru avioane de atac Su-25 și patru avioane de luptă Su-35. Avioanele de război au ajuns în Siria după săptămâni de atacuri aeriene intensive ale avioane Rusiei care vizau zonele controlate de rebelii anti Assad din Idlib și Ghouta de Est.
Forțele americane și ale coaliției care monitorizează spațiul aerian sirian au reacționat însă cu prudență. Coaliția recunoștea astfel potențialul limitat de luptă pe care îl reprezentau doar două avioane de război ale rușilor. „Prezența oricăror noi avioane rusești în regiune nu afectează operațiunile coaliției și nu considerăm asta ca un pericol pentru avioanele coaliției”, a declarat un purtător de cuvânt al coaliției.
În desfășurarea avioanelor Su-57, Kremlinul „s-a jucat pe față cu prototipuri prețioase și cu viața piloților lor”, explică Tom Cooper, expert în aviație și autor. Pentru că Su-57 era și atunci și rămâne un prototip de avuion de luptă.
Forța aeriană a Rusiei deține în prezent doar 12 astfel de aparate, care au zburat pentru prima dată în 2010, dar au suferit de o lipsă de finanțare. La asta s-a adăugat și anularea unui acord de co-dezvoltare cu India.
În 2018, Su-57 avea „senzori necorespunzători și incompleți, sisteme incomplete de control al incendiului și motoare nesigure”, a menționat Cooper.
Avionul nu efectuase aproape niciun test de separare a armelor și nu avea alte arme operaționale pe lângă tunul intern de 30 de mm. Mai rău, avioanele au fost „pilotate de oameni cărora le lipsește orice tactică pentru acest tip de avion și care nu se pot baza pe avionica și pe sisteme ale avioanelor”, potrivit lui Cooper.
Nu e clar cât a costat dezvoltarea Su-57 până acum și de cât ar mai fi nevoie pentru a finaliza dezvoltarea programului. Reducerile bugetare ar putea obliga forțele armate ruse să se mulțumească cu mai puține avioane noi. Aceeași criză de numerar ar putea cântări asupra planurilor de a cumpăra zeci de avioane Su-57.
Asta prevestește semne proaste pentru dezvoltarea avionului într-unul de război, complet capabil de luptă.