Nici nu a început bine anul, iar în SUA s-a înregistrat al 16-lea faliment bancar din 2010. Este vorba de banca „1st American State Bank of Minnesota” din localitatea Hancock, care a fost închisă de către Departamentul pentru Comerţ al statului Minnesota.

Societatea de Depozite şi Asigurări Federale (FDIC), care se ocupă de acest caz, a precizat că toate conturile şi depozitele au fost transferate către Banca pentru Dezvoltare Comunitară din acelaşi stat american.

„1st American State Bank of Minnesota” avea două sucursale în localitatea Hancock şi active în valoare de aproximativ 18,2 milioane de dolari. Drept urmare, aceasta este una din cele mai mici bănci care au intrat în faliment în cursul acestui an.

Cu toate acestea, cele două filiale ale băncii din Minnesota vor fi deschise luni, sub administraţia Băncii pentru Dezvoltare Comunitară.

FDIC a dat asigurări celor care au depozite la băncile închise, că nu vor surveni schimbări în procedurile bancare cu care s-au familiarizat, iar conturile de până la 250.000 de dolari vor fi acoperite.

SURSA: CNN Money / mybanktracker.com