Iranul a dezminţit pe 31 decembrie afirmaţiile că nave ale Gardienilor Revoluţiei au lansat rachete, aşa cu susţine Washingtonul, un purtător de cuvânt al corpului de elită iranian calificându-le drept ''false''. 

Înregistrarea video, realizată de la bordul unui elicopter Seahawk, durează circa 30 de secunde. Marina SUA a afirmat că rachetele au fost lansate ''în interiorul unui coridor internaţional recunoscut de trafic maritim'' în timp ce portavionul american şi alte nave treceau prin Strâmtoarea Urmuz. 

Disputa survine în contextul tensiunilor dintre SUA şi Iran, în pofida acordului internaţional încheiat anul trecut privind programul nuclear al Teheranului. Iranul şi şase mai puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) au ajuns la un acord în iulie 2015 privind ridicarea unor sancţiuni ale SUA, UE şi ONU împotriva Teheranului, în schimbul acceptării de către Iran a limitării programului său nuclear.

 AGERPRES