SUA au anunţat marţi că au testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III, un test amânat de două ori pentru a nu agrava mai întâi tensiunile din jurul Ucrainei, iar mai recent în jurul Taiwanului.
Nu este primul test făcut cu această rachetă balistică
Racheta, care nu a fost armată, a fost lansată de la baza aeriană Vandenberg, în California, în jurul orei locale 00:49 (07:49 GMT), a precizat US Air Force într-un comunicat.
Echipată cu o ogivă, care în timp de război ar putea transporta o bombă nucleară, racheta a parcurs circa 6.760 km înainte să cadă în mare în apropiere de atolul Kwajalein din Insulele Marshall, a indicat armata americană.
„Acest test face parte din activităţile de rutină şi periodice, destinate să demonstreze că descurajarea nucleară a SUA este sigură, fiabilă şi eficientă în faţa ameninţărilor din secolul al XXI-lea şi să-i liniştească pe aliaţii noştri”, a subliniat armata americană, relatează Reuters.
Testul a arătat „pregătirea forţelor nucleare ale SUA şi conferă încredere în capacitatea şi eficacitatea componentei de descurajare nucleară a naţiunii”, menţionează comunicatul.
Aproximativ 300 de teste de acest tip au avut loc anterior, indică textul, care subliniază că acest din urmă test nu are vreo legătură cu vreun eveniment global specific.
Testul a fost amânat după invazia Rusiei în Ucraina
Testul fusese iniţial programat pentru martie, dar a fost amânat mai întâi din cauza invaziei Rusiei în Ucraina în 24 februarie, Washingtonul temându-se că Moscova s-ar putea folosi de acest test de rutină pentru a extinde conflictul în alte ţări.
Pentru a doua oară a fost amânat la începutul lunii august, după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, insulă revendicată de autorităţile chineze, care nu au renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a o readuce sub controlul Beijingului.
China a reacţionat cu furie la această vizită şi a lansat cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul Taiwanului: timp de cinci zile, armata chineză a desfăşurat nave de război, rachete şi avioane de luptă, simulând o blocare a insulei.
„Într-un moment când China desfăşoară exerciţii militare destabilizatoare în jurul Taiwanului, SUA se comportă dimpotrivă ca o putere nucleară responsabilă, reducând riscul neînţelegerilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, anunţând amânarea testului.
Racheta poate transporta armament nuclear
ICBM Minuteman III, cu capacitate nucleară, fabricată de Boeing Co. (BA.N), reprezintă cheia arsenalului strategic al armatei americane. Racheta are o rază de acţiune de peste 6.000 de mile (peste 9.660 km) şi poate dezvolta o viteză de aproximativ 15.000 de mile pe oră (24.000 km/h).
Rachetele de acest tip sunt dispersate în silozuri subterane consolidate, fiind operate de echipaje de lansare.
Preşedintele rus Vladimir Putin dăduse ordin în 27 februarie a.c. ca forţele nucleare ale ţării sale să fie plasate în stare de alertă maximă, generând temeri că invazia pe care o declanşase Rusia în Ucraina cu trei zile înainte, la 24 februarie, ar putea duce la un război nuclear. Dar oficialii americani au declarat că nu au văzut până în prezent niciun motiv pentru a modifica nivelurile de alertă nucleară ale Washingtonului, notează Reuters.
Rusia şi SUA deţin de departe cele mai mari arsenale de focoase nucleare după Războiul Rece, care a divizat lumea în cea mai mare parte a secolului al XX-lea, opunând Occidentul URSS şi sateliţilor ei.