Statele Unite ale Americii (SUA) au înregistrat, în luna octombrie 2021, cea mai mare creștere din ultimii 31 de ani a prețurilor de consum. Având în vedere blocajele din lanțurile globale, presa internațională notează că inflația ar putea rămâne ridicată și în 2022.
SUA au înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor de consum din ultimii 31 de ani
Datele publicate miercuri arată că presiunile inflaționiste au luat cu asalt și piața muncii, acolo unde lipsa acută de lucrători duce la creșterea salariilor. Cu toate acestea, numărul de americani care depun cerere de ajutor de șomaj a scăzut săptămâna trecută, scrie Reuters.
Inflaţia ridicată erodează câştigurile salariale, adăugându-se riscurilor politice la care este expus preşedintele Joe Biden, al cărui rating de aprobare a scăzut pe măsură ce americanii devin mai îngrijoraţi de situaţia economică.
În timp ce Casa Albă și Rezerva Federală spun că inflației ridicată este doar tranzitorie, economistul senior la Capital Economice, Andrew Hunter, a declarat că există tot mai multe dovezi că presiunile inflaționiste se extind, subliniind că inflația va rămâne ridicată pentru o perioadă mai lungă de timp.
Ce creșteri s-au înregistrat
Indicele preţurilor de consum a crescut cu 0,9% luna trecută, după ce a urcat cu 0,4% în septembrie, a anunţat miercuri Departamentul Muncii. Cel mai mare avans al preţurilor din ultimele patru luni a impulsionat creşterea anuală a IPC la 6,2%. Aceasta este cea mai mare creştere a preţurilor de la an la an din noiembrie 1990 , care vine după o creştere de 5,4% în septembrie.
Creşterea generală a preţurilor luna trecută a fost condusă de preţurile benzinei, care au crescut cu 6,1% după ce au urcat cu 1,2% în septembrie.
Preţurile alimentelor au crescut cu 0,9%, carnea, ouăle, peştele, legumele, cerealele şi produsele de panificaţie devenind mai scumpe. Dar preţurile băuturilor alcoolice au scăzut. Chiriile au avansat cu 0,4%, iar preţurile au crescut atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele second-hand.
Excluzând componentele alimentare şi energetice care sunt volatile, IPC a crescut cu 0,6% după ce a urcat cu 0,2% în septembrie. Aşa-numitul IPC de bază a crescut cu 4,6% de la an la an, cea mai mare creştere din august 1991, după ce a rămas constant la 4,0% timp de două luni consecutive.