Instituţia bancară centrală din SUA a transmis miercuri, 16 martie, că a majorat dobânda de referinţă. Decizia a fost luată în contextul eforturilor de reducere a inflaţiei şi de atenuare a efectelor sancţiunilor impuse Rusiei.
SUA au majorat dobânda de referință
Mai precis, Comitetul Federal al Pieţelor Deschise (FOMC), un organism din cadrul Rezervei Federale (Fed), a decis majorarea cu 0,25% a ratei dobânzilor fondurilor federale, de la intervalul 0,00%-0,25% la 0,25%-0.50%, conform unui comunicat postat pe site-ul instituţiei şi preluat de Mediafax.
„Indicatorii activităţilor economice şi rata ocupaţională au continuat să se consolideze. Ritmul creării locurilor de muncă a fost puternic în ultimele luni, astfel că rata şomajului a scăzut substanţial. Inflaţia rămâne ridicată, reflectând dezechilibre între oferă şi cerere asociate pandemiei, preţurilor mai mari la energie şi presiunilor mai largi asupra preţurilor. Invadarea Ucrainei de către Rusia generează dificultăţi enorme la nivel uman şi economic. Implicaţiile pentru economia SUA sunt foarte incerte, dar, pe termen scurt, invazia şi evenimentele asociate probabil vor genera presiuni în sensul creşterii inflaţiei şi vor afecta activităţile economice”, a transmis Rezerva Federală din SUA.
Care sunt estimările analiștilor economici?
De asemenea, Rezerva Federală a informat că se dorește atingerea ratei ocupaționale maxime şi o inflaţie de 2% pe termen lung.
„Comitetul Federal al Pieţelor Deschise încearcă să atingă o rată ocupaţională maximă şi o inflaţie de 2% pe termen lung. Prin acţiuni adecvate în materie de politică monetară, Comitetul se aşteaptă ca inflaţia să revină la obiectivul de 2% şi ca piaţa muncii să se menţină puternică. Pentru susţinerea acestor obiective, Comitetul a decis creşterea dobânzii fondurilor federale la intervalul 0,25%-0,50% şi anticiptează că vor fi necesare majorări ulterioare. În plus, Comitetul se aşteaptă la reducerea activelor în titluri ale Departamentului Trezoreriei, în datoria agenţiilor guvernamentale şi în garanţii ipotecare la următoarea sesiune de lucru”, subliniază Rezerva Federală.
Conform estimărilor analiştilor economici, inflaţia în SUA va fi de 4,3% în 2022, în scădere de la recordul de 7,0% din 2021, dar se menţine cu mult peste nivelul optim de 2,0%.
Ce a spus Zelenski în Congresul SUA?
Amintim că decizia respectivă a fost luată în contextul în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la Statele Unite să „facă mai mult” în ceea ce reprezintă „cea mai neagră perioadă” pentru țara sa.
„În cel mai întunecat moment pentru țara noastră, pentru întreaga Europă, vă invit să faceți mai mult. Este nevoie de noi pachete de sancțiuni, în mod constant, în fiecare săptămână, până când mașinăria militară rusă se va opri. Este nevoie de restricții pentru toți cei pe care se bazează acest regim nedrept”, a declarat el într-un discurs video adresat Congresului, potrivit CNN.
Zelenski a spus că SUA ar trebui să sancționeze toți politicienii ruși „care rămân în birourile lor și nu taie legăturile cu cei care sunt împotriva Ucrainei”.
„Toate companiile americane trebuie să părăsească Rusia de pe piața lor, să părăsească piața lor imediat, pentru că este inundată cu sângele nostru. Doamnelor și domnilor, membri ai Congresului, vă rog să luați inițiativa, dacă aveți companii în districtele voastre care finanțează mașinăria militară rusă, ar trebui să puneți presiune. Vă cer să vă asigurați că rușii nu primesc niciun ban pe care îl folosesc pentru a distruge oamenii din Ucraina”, a declarat Zelenski.