"Aceste ameninţări sunt reale şi preocupante sub aspectul securităţii", a declarat Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, la o manifestare organizată cu ocazia Zilei mondiale a apei.
În raport se consideră că, în perioada următoare, riscul unor conflicte determinate de controlul resurselor de apă este "minim", deşi ar putea să apară unele tensiuni între state. Dar peste 10 ani, reducerea disponibilităţii resurselor de apă se va acutiza şi "rezervele acumulate în bazine comune ar putea deveni tot mai mult un instrument politic", se mai afirmă în raport, care mai atrage atenţia că "folosirea apei ca armă sau ca pretext pentru impulsionarea acţiunilor teroriste este mai probabilă peste 10 ani".
Zonele de pe Glob cele mai expuse unor conflicte generate de controlul resurselor de apă sunt Orientul Mijlociu, nordul Africii şi sudul Asiei. Aprovizionarea cu apă va deveni o problemă şi mai gravă în statele sărace, cu tensiuni sociale şi autorităţi statele slabe, iar odată cu creşterea frecvenţei secetelor şi inundaţiilor va scădea şi voinţa acestor state de a-şi rezolva diferendele prin negocieri. Aceşti factori "vor creşte probabil riscul instabilităţii şi eşecului autorităţilor statele, vor exacerba tensiunile regionale şi vor distrage statele de la obiectivul de a colabora cu SUA în probleme politice importante", mai estimează raportul.
De asemenea, teroriştii şi statele nemulţumite ar putea ameninţa cu atacarea infrastructurilor care asigură aprovizionarea cu apă, iar teama unor inundaţii masive "ar putea alarma populaţia şi ar putea să determine guvernele să adopte măsuri costisitoare pentru protejarea acestor infrastructuri", se adaugă în raport. "Nici o ţară, oricât de dezvoltată ar fi, nu este imună în faţa acestor riscuri", a punctat doamna Clinton la aceeaşi manifestare.