Despăgubiri de 2,3 miliarde de dolari membrilor echipajului navei USS Pueblo a US Navy. Acest lucru a fost decis de un tribunal american care a ordonat Phenianului să achite aceste despăgubiri, după ce membri echipajului au fost capturaţi şi torturaţi timp de 11 luni de către forţele navale nord-coreene în 1968, a relatat joi France Presse, citată de Agerpres.
Coreea de Nord a fost condamnată să plătească suma respectivă marinarilor de la bordul acestei „nave -spion” şi familiilor lor drept compensaţii pentru abuzurile fizice şi psihice suferite în timpul captivităţii.
Mai exact, tribunalul federal din Washington a stabilit pentru 49 de supravieţuitori daune în valoare între 22 şi 48 milioane de dolari, precum şi compensaţii mai mici pentru aproximativ 100 de rude.
„Din cauza barbariei comise de nord-coreeni, aproape toţi au avut nevoie de îngrijiri medicale şi/sau psihiatrice”, a declarat Alan Balaran, avocat numit de stat pentru a gestiona dosarul.
„Mulţi dintre ei au încercat să-şi atenueze durerea prin alcool sau droguri, iar majoritatea şi-au văzut afectată viaţa de familie şi/sau profesională. Câţiva s-au gândit la sinucidere”, a adăugat el.
Procedurile judiciare au fost lansate abia în anul 2018
Cei 83 de membri ai echipajului „navei-spion” USS Pueblo au fost capturaţi de Phenian la 23 ianuarie 1968. Potrivit Coreei de Nord, nava a intrat în apele sale teritoriale, ceea ce SUA au negat.
Cele două părţi s-au angajat atunci în negocieri laborioase. În schimbul eliberării ostaticilor în decembrie 1968, Washingtonul a semnat într-un final un document în care SUA au prezentat scuze „solemne” pentru „actele lor grave de sabotaj”, renegând public textul.
Procedurile judiciare au fost lansate abia în 2018 în SUA, după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a declarat Coreea de Nord drept stat care sprijină terorismul, făcând astfel posibile acţiunile în justiţie împotriva Phenianului în instanţele americane.
Coreea de Nord a păstrat USS Pueblo, transformând-o într-un muzeu, dar marina americană o consideră în continuare navă activă, notează AFP.