Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că cererile de ajutoare de şomaj au scăzut cu 23.000 săptămâna trecută, până la 264.000, cel mai redus nivel din 2000.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca cererilor de ajutoare de şomaj să crească până la 290.000.
Media ultimelor patru săptămâni în ceea ce priveşte numărul de solicitări, considerată un indicator mai elocvent al tendinţei pieţei muncii, a scăzut cu 4.250, până la 283.500 cereri, de asemenea cel mai redus nivel din 2000.
Declinul sugerează că piaţa muncii este solidă, chiar dacă analiştii sunt îngrijoraţi că economia nu va fi suficient de puternică pentru ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze rata dobânzii, probabil la mijlocul anului viitor.
Datele recente ale Departamentului Muncii arată că firmele americane au crescut angajările în luna septembrie, iar rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani.
Astfel, angajatorii americani au creat luna trecută un număr de 248.000 de noi locuri de muncă, în timp ce rata şomajului a scăzut până la 5,9%, cel mai redus nivel de după luna iulie 2008. Ambele cifre sunt mai bune decât se aşteptau analiştii, care mizau în medie pe 210.000 de noi locuri de muncă şi pe o rată a şomajului de 6,1%.
Până acum, în 2014, economia americană a creat, în medie, 227.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună, cu 17% mai mult decât cele 194.000 de locuri de muncă create lunar în 2013.
Oficialii Rezervei Federale americane vor analiza cu atenţie datele privind piaţa muncii în avanpremiera reuniunii de politică monetară care va avea loc în perioada 28-29 octombrie. Fed menţine de peste cinci ani dobânda de bază la un nivel apropiat de zero, pentru a stimula creşterea economică. Pieţele financiare nu se aşteaptă la o majorare a costului creditului până la mijlocul anului următor.
SURSA: Agerpres