Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite, îl are în vedere pe Tom Donilon pentru a prelua șefia CIA. Acesta este fost diplomat şi consilier pentru securitate naţională al fostului preşedinte Barack Obama.
Poziţia CIA ar putea fi una dintre cele mai provocatoare din administraţia Biden după ce, timp de patru ani, preşedintele republican Donald Trump a acuzat agenţia că face parte dintr-o conspiraţie a unui „stat profund”, care urmăreşte să îi submineze mandatul. Posibilitatea ca Donilon să primească această funcţie a fost raportată pentru prima dată de Politico. Se vehiculează, de asemenea, că Biden, care va prelua oficial funcţia de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, îl ia în calcul pentru şefia CIA şi pe Michael Morell, care a fost de două ori director adjunct şi director în exerciţiu al agenţiei în administraţia Obama. Joe Biden, parte integrantă a echipei de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama în cei opt ani în care a ocupat funcţia de vicepreşedinte, ar fi lucrat îndeaproape cu ambii.
O altă alegere a lui Biden este criticată
Joe Biden a fost aplaudat pentru alegerile făcute în privința persoanelor din echipa sa diplomatică și de securitate, dar organizațiile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorări referitoare la nominalizarea lui Avril Haines pentru funcția de director al Informaţiilor naţionale, prima femeie într-un astfel de rol. Propunerea președintelui ales pentru funcția de director al Informaţiilor naţionale se dovedește, deocamdată, a fi cea mai problematică. Avril Haines este criticată pentru că a supervizat cadrul legal al războiului dronelor, din timpul administrației lui Barack Obama, dar și că a minimalizat importanța torturii folosite de CIA după atacurile de la 11 septembrie. Haines, fostă adjunctă a directorului CIA, a jucat un rol-cheie în elaborarea cadrului legal care a permis controversatul război al dronelor purtat de administrația Barack Obama împotriva teroriștilor. Pe baza studiilor de drept și-a construit cariera sa în domeniul securității, în timpul căreia a deținut diverse funcții în Consiliul Național de Securitate, Departamentul de Stat și în CIA, sub administrațiile George W. Bush și Barack Obama.