Israelul are dreptul să îşi asigure apărarea, a transmis vineri seară Administraţia de la Washington, referindu-se la operaţiunea militară israeliană împotriva grupurilor islamiste din Fâşia Gaza. Statele Unite au iniţiat contacte diplomatice şi îndeamnă părţile să revină la calm.
„SUA crede cu fermitate că Israelul are dreptul să se apere. Avem contacte cu diverse părţi şi îndemnăm toate părţile să revină la calm”, a declarat ambasadorul american în Israel, Thomas Nides, citat de cotidianul The Times of Israel.
Armata israeliană a lansat, vineri, atacuri asupra unor poziţii islamiste din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, în contextul riscurilor teroriste generate de grupuri fundamentaliste, în special de organizaţia Jihadul Islamic. Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat că actualul bilanţ al bombardamentelor israeliene este de zece morţi. Printre victime se numără un copil în vârstă de cinci ani. Alte 55 de persoane au fost rănite. Printre persoanele ucise figurează un lider al filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari.
Palestina a cerut intervenția comunității internaționale
Grupurile islamiste din Fâşia Gaza au ripostat prin lansarea unor rachete spre teritoriul israelian. Armata israeliană a activat sistemele antiaeriene, inclusiv instalaţiile antibalistice Domul de Fier, pentru interceptarea rachetelor lansate din Fâşia Gaza.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat vehement bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul organizaţiei islamiste Hamas şi a cerut intervenţia comunităţii internaţionale. „Preşedinţia palestiniană condamnă agresiunea israeliană împotriva poporului nostru din Fâşia Gaza, cere încetarea imediată a atacurilor şi consideră că forţele de ocupaţie sunt responsabile de escaladarea crizei. Preşedintele palestinian cere comunităţii internaţionale să forţeze Israelul să oprească agresiunea împotriva poporului nostru oriunde, inclusiv în Fâşia Gaza, şi să furnizeze protecţie internaţională”, a anunţat Biroul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
De asemenea, Guvernul Qatarului a condamnat ferm „agresiunea militară israeliană” în Fâşia Gaza.
Exploziile au putut fi văzute și auzite în toată Gaza
Dronele de recunoaștere israeliene puteau fi auzite plutind deasupra enclavei asediate. Atacurile au lovit, de asemenea, zonele sudice din Khan Younis și Rafah, precum și cartierul al-Shuja’iya. Noi lovituri aeriene au lovit, de asemenea, estul Fâșiei Gaza, avioanele de vânătoare israeliene continuând să survoleze vineri seara orașul dens populat.
Atacurile au avut loc după câteva zile de tensiuni cu Jihadul Islamic, după arestarea liderului palestinian de rang înalt Bassam al-Saadi în orașul Jenin din Cisiordania ocupată.
De asemenea, au avut loc după zile de închidere a frontierelor, inclusiv închiderea punctului de trecere comercial Karam Abu Salem, care este responsabil pentru fluxul de combustibil necesar pentru singura centrală electrică din Gaza.
Într-o declarație, Jihadul Islamic a spus: „Inamicul a început un război care vizează poporul nostru, iar noi toți avem datoria de a ne apăra pe noi înșine și pe poporul nostru și de a nu permite inamicului să scape cu acțiunile sale care au ca scop subminarea rezistenței și a fermității naționale”.
Ghazi Hamad, un oficial de rang înalt al Hamas a declarat că ultimul atac este „o crimă brutală, un masacru făcut de ocupația israeliană împotriva poporului nostru”.