SUA şi aliaţii lor discută o acţiune concertată privind eliberarea a 60 de milioane de barili din rezervele strategice de petrol, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus cotaţia barilului de ţiţei la peste 100 de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Măsura nu a fost confirmată de SUA
Potrivit surselor, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, aliaţii SUA analizează posibilitatea eliberării unei cantităţi de aproximativ 30 de milioane de barili de petrol, alte 30 de milioane de barili urmând să provină de la rezerva strategică a SUA.
Chiar dacă până acum nu a fost luată încă o decizie, SUA îşi coordonează acţiunile cu statele membre ale Agenţiei Internaţionale a Energiei. Informaţia nu a fost confirmată de Departamentul american al Energiei şi nici de Agenţia Internaţională a Energiei, care în mod tradiţional se ocupă de coordonarea unor astfel de acţiuni.
Cu toate acestea, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat luni că miniştrii europeni ai Energiei vor discuta luni despre o eliberare de petrol din rezervele strategice, în cadrul unei acţiuni coordonate de IEA.
Săptămâna trecută, cotaţia barilului de ţiţei a trecut de 105 dolari, pentru prima dată după 2014, pe fondul îngrijorărilor că livrările de petrol şi gaze din Rusia, un important producător mondial de energie, ar putea fi perturbate fie de conflictul din Ucraina, fie de sancţiunile occidentale. Scumpirea petrolului agravează presiunile inflaţioniste pentru statele mari consumatoare de energie, ceea ce pune în pericol relansarea economică şi creşte costul vieţii pentru milioane de persoane.
Preţul barilului de petrol Brent a crescut cu aproape 5%
Preţul barilului de petrol Brent cu livrare în aprilie a crescut luni cu 4,79% în deschiderea Bursei din Londra, fiind cotat la 102,6 dolari pe piaţa futures, ceea ce reprezintă un nou maxim istoric începând din septembrie 2014, relatează agenţia EFE.
Piaţa continuă să fie foarte dependentă de conflictul dintre Ucraina şi Rusia, al cărei preşedinte, Vladimir Putin, a pus în alertă forţele nucleare ca urmare a creşterii opoziţiei internaţionale la invazia sa, scrie EFE.
Luni, cele două ţări negociază o posibilă încetare a ostilităţilor.
În acest context, preţul barilului de petrol Brent, care vineri a încheiat sesiunea în scădere (la 97,93 dolari), a crescut luni şi a fost cotat din nou peste pragul de 100 de dolari.
Între timp, în SUA, preţul petrolului Texas (WTI) s-a majorat cu 5,7% înainte de deschiderea oficială a bursei, până la 96 de dolari barilul.