Având în vedere valul de reacții venit din Rusia, dar și din partea altor țări de pe glob, diplomația americană a intervenit și a clarificat declarațiile făcute de președintele american Joe Biden.
Mai exact, deși liderul american a lansat acuzația de ”genocid”, diplomația americană a precizat miercuri că, de fapt, forţele ruse doresc să „distrugă Ucraina şi populaţia sa civilă”, relatează Le Figaro.
Amintim faptul că în cursul zilei de marți, președintele american a surprins întreg globul după ce a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin comite „genocid” în Ucraina, recunoscând totodată că avocaţii internaţionali vor decide acest lucru.
Explicațiile aduse de diplomația americană
„Cred că, odată ce vom putea aduna toate dovezile, vom ajunge la aceeaşi concluzie ca preşedintele Biden, pentru că ceea ce se întâmplă pe teren nu este un accident”, a spus la CNN, subsecretarul de stat american Victoria Nuland.
Totodată, aceasta a mai explicat că decizia Rusiei este, de fapt de a distruge populația civilă, dar și Ucraina, evitând însă să folosească termenul de ”genocid”.
„Este o decizie intenţionată a Rusiei şi a forţelor sale de a distruge Ucraina şi populaţia sa civilă”, a adăugat ea.
Amintim faptul că președintele francez, Emmanuel Macron a încercat să evite la rândul său acest termen cât a putut. El a fost întrebat miercuri, dacă, la fel ca preşedintele american Joe Biden, ar folosi termenul ”genocid” pentru uciderile ucrainenilor de către armata rusă.
În acest sens, liderul francez a precizat că preferă să fie atent în ceea ce privește termenii. „Aş fi atent cu astfel de termeni astăzi, deoarece aceste două popoare (n.r. ruşii şi ucrainenii) sunt fraţi”, a spus el.
Totodată, Macron a mai adăugat că își dorește să oprească războiul, însă în opinia sa, astfel de cuvinte nu își au rostul la momentul de față.
Declarațiile lui Emmanuel Macron
„Vreau să încerc în continuare, pe cât pot, să opresc acest război şi să reconstruiesc pacea. Nu sunt sigur că o escaladare a retoricii serveşte acestei cauze.
Ceea ce putem spune cu siguranţă este că situaţia este inacceptabilă şi că acestea sunt crime de război. Trăim în contextul unor crime de război fără precedent pe pământul nostru – pământul nostru european”, a mai subliniat Macron.
În același timp, el a mai adăugat că ce se întâmplă în Ucraina este ”extrem de brutal”, iar cei responsabili pentru cele întâmplate trebuie găsiți și pedepsiți.
„Rusia a început unilateral un război extrem de brutal, s-a stabilit că armata rusă a comis crime de război, iar acum trebuie să găsim pe cei responsabili”, a mai afirmat liderul francez.