Oficialii de la Berlin și-au exprimat acordul cu privire la demersul prin care Congresul american încearcă să oprească aplicarea planului de retragere a circa 12.000 de militari americani din Germania.
Ministrul german de externe Heiko Maas şi-a exprimat vineri satisfacţia în urma unei demers prin care Congresul american încearcă să oprească aplicarea planului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump de retragere a circa 12.000 de militari americani din Germania, relatează DPA.
”Desigur că suntem mulţumiţi că pare să fie un acord între democraţi şi republicani la Washington pentru a repune toată aceasta în dezbatere”, a declarat şeful diplomaţiei germane, care a asigurat viitoarea administraţie a preşedintelui ales Joe Biden că soldaţii americani sunt în continuare bineveniţi în Germania. ”Prezenţa lor contribuie nu doar la securitatea Germaniei, ea consolidează securitatea întregii Europe, şi dincolo de ea”, a precizat Maas.
Nu va fi posibilă nicio retragere din efectivele militare americane
Congresmenii americani au anunţat joi versiunea finală a bugetului anual pentru apărare ce ar stopa planificata retragere a trupelor americane din Germania decisă de Donald Trump. Conform proiectului, care mai trebuie votat de Congres, nu va fi posibilă nicio retragere din efectivele militare americane staţionate în Germania într-un interval de timp de 120 de zile după ce secretarul apărării transmite Congresului o analiză asupra impactului unei asemenea retrageri.
Proiectul de lege, care de asemenea limitează sau îngreunează retragerea unor trupe americane din Afganistan sau Coreea de Sud, ilustrează o înţelegere inedită între democraţi şi republicani pentru o dezaprobare bipartizană a politicii externe practicate de preşedintele republican care-şi încheie mandatul pe 20 ianuarie. Conform planului acestuia din urmă, dintre cei circa 34.500 de militari desfăşuraţi în prezent în Germania, aproximativ 6.400 ar fi urmat să fie repatriaţi în SUA, iar alţi 5.600 să fie repoziţionaţi în alte ţări ale NATO.
Aliaţii lui Trump au depus un recurs de urgenţă la Curtea Supremă
Aliaţii preşedintelui republican Donald Trump au depus joi un recurs în urgenţă la Curtea Supremă a SUA în care au cerut blocarea certificării rezultatelor alegerilor din statul Pennsylvania. Aceast recurs a fost introdus după respingerea, sâmbătă, de către Curtea Supremă a statului Pennsylvania a unei plângeri în care era contestată legalitatea voturilor prin corespondenţă. În etapa actuală, cea mai înaltă instanţă americană nu este solicitată să se pronunţe asupra fondului. Reclamanţii, printre care se numără inclusiv alesul republican din Camera Reprezentanţilor Mike Kelly, solicită îngheţarea tuturor operaţiunilor electorale din acest stat-cheie.