SUA, în pragul unei catastrofe: Sunt chiar speriată! Administrația Biden, în alertă

covid-19

Șefa Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a făcut o declarație în ceea ce privește evoluția pandemiei din Statele Unite. Aceasta a punctat, plină de emoție că țara este în pragul „unei catastrofe iminente” și este „chiar speriată” acum de cum evoluează lucrurile. Declarația acesteia vine în contextul în care numărul cazurilor, al spitalizărilor și al deceselor au crescut în SUA și țara este la un pas de un val patru al pandemiei.

Oficialii administrației Biden au pledat luni ca americanii să continue să ia măsuri de precauție pentru a preveni răspândirea COVID-19 pe fondul unei creșteri alarmante a cazurilor în toată țara, după cum transmite Reuters.

Dr. Rochelle Walensky, șefa Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, cu emoție în voce, i-a îndemnat pe oficiali și pe alții să răspândească vestea despre gravitatea situației, în efortul de a preveni un al patrulea val al pandemiei.

Ea a spus că Statele Unite au depășit 30 de milioane de cazuri de COVID-19 duminică și că media pe șapte zile a cazurilor noi a fost puțin mai mică de 60.000 de cazuri pe zi. Această cifră reprezintă o creștere de 10% comparativ cu perioada precedentă de șapte zile. De asemenea, aceasta a punctat că spitalizările și decesele au început să crească.

„Voi reflecta asupra sentimentului pe care îl am acum în privința unei catastrofe iminente”, a declarat Walensky într-un briefing cu reporterii. „Sunt chiar speriată”, a adăugat aceasta.

Anumite state s-au grăbit să ridice restricțiile

Oficialii din SUA au spus că aceste creșteri se datorează faptului că statele își deschid economiile și slăbesc restricțiile anti-COVID prematur, alături de o creștere a numărul călătoriilor din ultima vreme.

Walensky a spus că traiectoria pandemiei în Statele Unite arăta similar cu țările din Europa, precum Germania, Italia și Franța, care au înregistrat o creștere a numărului de cazuri.

„Nu ne permite luxul de a nu face nimic. Pentru … sănătatea țării noastre, trebuie să lucrăm împreună acum pentru a preveni un al patrulea val”, a spus șefa CDC.

Președintele Joe Biden și-a stabilit obiectivul de vaccina 200 de milioane persoane în primele sale 100 de zile de mandat și, în acest sens, numărul vaccinările crește în toată țara. Dar unele părți ale Statelor Unite au început să elimine obligativitatea purtării măștii de protecție și au ridicat alte restricții anti-COVID-19. Pe de altă parte, americanii călătorit mai mult în timpul vacanței de primăvară și pentru petrecerea timpului liber, deoarece oboseala de peste un an și a unui mod de viață pandemic s-a resimțit puternic.

„Rezistați”, a declarat expertul în boli infecțioase, dr. Anthony Fauci. „Va fi o cursă între vaccin și ceea ce se întâmplă cu dinamica focarului și putem câștiga această luptă doar rezistând încă puțin”.