După cinci luni în care SUA a înregistrat 40 de mii de cazuri de coronavirus pe zi, numărul acestora a început să scadă, ajungând la nivelul înregistrat în octombrie 2020.
SUA înregistrează o scădere în numărul cazurilor noi de coronavirus
Statele Unite înregistrează pentru prima oară de cinci luni, din octombrie, sub 40.000 de cazuri de covid-19 în 24 de ore, potrivit Universităţii Johns Hopkins.
După un vârf de 300.000 de contaminări în 24 de ore la 8 ianuarie, numărul îmbolnăvirilor zilnice a coborât la nivelul de dinainte de Halloween, Thanksgiving şi alte sărbători de la sfârşitul anului.
Media deceselor este în scădere
Un alt semn încurajator în cea mai afectată ţară de pandemie – ca valoare absolută – este faptul că media morţilor săptămânale şi a spitalizărilor se află de asemenea într-o scădere clară.
Campania de vaccinare lansată în decembrie în Statele Unite se află în toi, cu trei vaccinuri autorizate – Pfizer/BioNTech, Moderna şi, de câtea zile Johnson & Johnson, care a fost administrat prima oară marţi.
Numărul persoanelor vaccinate este pe cale să-l depăşească pe cel al cazurilor înregistrate în ţară de la începutul epidemiei.
Statele americane ridică restricțiile
În urma acestor veşti bune, state americane ridică, unele după altele, restricţii impuse în vederea opririi răspândirii noului coronavirus care, în Statele Unite, depind de autorităţile locale.
Aceste anunţuri îl nemulţumesc pe preşedintele Joe Biden, care le consideră premature.
”Este o mare eroare”, denunţă el, la fel ca principalii oficiali federali sanitari.
Sursă foto: Dreamstime