Administrația președintelui american, Joe Biden, intenționează să declare epidemia de variola maimuței ca fiind o urgență de sănătate publică, a relatat joi Washington Post.
Declarația ar urma să vină din partea secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane, Xavier Becerra, care este așteptat să discute planul în cadrul unei ședințe de informare.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat de luni stare de urgență din cauza variolei maimuței, într-o măsură menită să consolideze eforturile de vaccinare pentru a încetini răspândirea unei epidemii care a infectat peste 5.800 de americani. California, cel mai populat stat al națiunii, a confirmat 827 de cazuri de variola maimuței până luni, al doilea cel mai mare număr de cazuri după cele 1.390 de infecții din New York.
Declarațiile Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la variola maimuței
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat deja variola maimuţei urgenţă sanitară globală. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spunea că în Europa riscul de transmitere este considerat ridicat.
Și Australia a declarat variola maimuţei o „boală transmisibilă de importanţă naţională”.
Variola maimuței. Care sunt simptomele și cum ne putem proteja de virus
Variola maimuței este o boală infecțioasă virală, provocată de un virus care aparține familiei poxvirusurilor. Poxvirusurile se transmit direct sau indirect, de la animale la om, dar, comparativ cu alte virusuri, au un grad crescut de rezistență în mediu uscat, mai ales la temperaturi ridicate.
Variola maimuței este asemănătoare cu variola, care a fost eradicată prin eforturile globale de vaccinare în 1980. Variola maimuței nu este însă la fel de transmisibilă sau fatală ca variola. Cu toate acestea, unii cercetători se tem că variola maimuței ar putea suferi mutații, devenind o amenințare mai mare pentru oameni.
„Deși variola a fost eradicată în rândul populației umane încă din anii 80, există riscul ca variola maimuței să umple acest gol”, susține un studiu realizat în 2008. „Un lanț extins de transmitere de la persoană la persoană a variolei maimuței, în 2003, în Republica Congo, dezvăluie potențialul adaptării ulterioare a virusului pentru a deveni un agent patogen uman foarte periculos”, arată cercetarea.
Care sunt simptomele?
Simptomele variolei maimuței sunt similare cu cele ale variolei. Acestea sunt:
- febră
- dureri de cap
- dureri musculare
- lipsă de energie
De asemenea, pot apărea erupții cutanate, care seamănă cu coșurile sau cu bășicile cu puroi, potrivit CDC. Acestea se pot dezvolta pe tot corpul, inclusiv pe față, picioare, mâini, organe genitale, dar și în gură.
Unii indivizi au dezvoltat o singură leziune care ar putea fi confundată cu un simptom al bolilor cu transmitere sexuală, cum ar fi herpesul sau sifilisul, notează NPR.
CDC spune că erupția durează, de obicei, două până la patru săptămâni și că anumite persoane o fac înainte de apariția altor simptome, în timp ce alții pot prezenta doar erupție.