Statele Unite ale Americii au ordonat marţi plecarea personalului neesenţial de la ambasada SUA din Kabul, în Afganistan, avertizând împotriva unor ameninţări sporite într-un moment în care armata americană se pregăteşte să părăsească ţara după 20 de ani de război, relatează AFP, transmite Agerpres.
Departamentul de Stat a indicat că „a ordonat plecarea de la ambasada Statelor Unite la Kabul a angajaţilor guvernului american care îşi pot îndeplini atribuţiile în altă parte”. Decizia a fost luată „în lumina creşterii violenţei şi ameninţărilor la Kabul”, a afirmat Ross Wilson, ambasadorul SUA interimar în capitala afgană.
Ambasadorul SUA a estimat că ordinul va afecta doar un „număr relativ mic” de angajaţi, pe care nu l-a precizat, şi că ambasada va continua să funcţioneze. „Personalul absolut necesar pentru problemele legate de retragerea forţelor americane şi de munca vitală pe care o efectuăm pentru a sprijini poporul afgan va fi autorizat să rămână la faţa locului”, a scris Ross Wilson într-un mesaj pe Twitter.
SUA vor să retragă toate trupele americane din Afganistan
Guvernul SUA intenţionează să retragă toate trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 care au condus Washingtonul să răstoarne regimul talibanilor.
Preşedintele american, Joe Biden, a estimat că forţele SUA şi-au atins obiectivele, dar numeroşi analişti consideră că retragerea ar putea duce Afganistanul spre un nou război civil sau ar putea permite revenirea talibanilor la putere.
Potrivit unui acord încheiat cu administraţia Donald Trump, talibanii s-au angajat să nu atace trupele americane în timpul retragerii, dar şi-au intensificat ofensiva împotriva autorităţilor afgane.
Departamentul de Stat, care a sfătuit din nou cetăţenii americani să nu călătorească în Afganistan, a indicat că „grupări teroriste şi insurgenţi continuă să planifice şi să efectueze atacuri” în ţară.
Potrivit AFP, Administraţia Biden va menţine forţe limitate la Kabul pentru a proteja ambasada americană de acolo.
Sursă foto: Dreamstime