A participat la un exercițiu de luptă în poligonul Fort Sill, Oklahoma, potrivit Newatlas.
Sistemul a fost verificat prin trageri de luptă împotriva mai multor tipuri de ținte
Sistemul DE M-SHORAD (Directed Energy-Maneuver Short-Range Air Defense) este destinat apărării antiaeriene și a fost verificat prin trageri de luptă împotriva țintelor de tip sistem aerian fără pilot, rachete ușoare, proiectile de artilerie și bombe.
Muniția lor practic nelimitată costă aproximativ un dolar, armele cu laser fiind o opțiune foarte atractivă pentru planificatorii de război.
Armata SUA vrea lasere care pot fi montate pe platforme mobile pentru a acționa ca mijloace de apărare împotriva amenințărilor precum drone, rachete, artilerie și mortare.
Sistemul DE M-SHORAD ar trebui să intre în înzestrarea armatei în 2022
În timpul tragerilor, echipa Stryker a fost supusă unor scenarii care implicau amenințări realiste, pentru a evalua sistemul și a găsi modalități de îmbunătățire a unor versiuni viitoare.
„Acesta este un prototip și vom învăța din acest lucru”, a declarat generalul locotenent L. Neil Thurgood. „Aveam nevoie de acest lucru pentru a face două lucruri: să-l proiectăm astfel încât să fie suficient de sigur pentru a-l da soldaților și să ne asigurăm că se angajează cu ținta”, a precizat el.
Intrarea în înzestrarea forțelor SUA a sistemului DE M-SHORAD de 50 KW este planificată pentru anul fiscal 2022.
Sursă foto: US Army