Casa Albă nu intenţionează să-şi suspende ajutorul militar pentru Egipt, a declarat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Securităţii Naţionale (NSC), organism de pe lângă preşedinţia americană, relatează RIA Novosti în pagina sa electronică.
‘Informaţiile că vom suspenda întregul nostru ajutor militar destinat Egiptului sunt nefondate.Vom lua o decizie cu privire la acest program zilele viitoare, dar preşedintele Obama a lăsat clar să se înţeleagă că ne vom continua sprijinul’, a indicat purtătoarea de cuvânt citată, citată de media occidentale.
Unele media au anunţat anterior că administraţia de la Washington va suspenda cea mai mare parte a ajutorului său militar pentru Egipt, pe fondul paraliziei bugetare din Statele Unite ale Americii.
Volumul asistenţei militare şi economice a SUA pentru Cairo se cifrează la 1,5 miliarde de dolari pe an, dintre care 1,3 miliarde sunt bani destinaţi armatei egiptene. După înlăturarea, în luna iulie, a preşedintelui egiptean Mohamed Morsi de către forţele militare, Washingtonul şi-a anunţat intenţia de a ‘reconsidera’ asistenţa pentru Egipt. AGERPRES