Totodată, 80 de milioane de dolari vor fi redirecționați pentru a ajuta la plata facturii SUA la ONU, potrivit agerpres.ro
SUA intenţionează să părăsească OMS, cu sediul la Geneva, la 6 iulie 2021, după ce preşedintele Trump a acuzat organizaţia că a devenit o marionetă a Chinei în timpul pandemiei de coronavirus, acuzaţii respinse de OMS.
Declarația purtătoarei de cuvânt a OMS
„Vă aducem în atenţie declaraţiile anterioare prin care ne exprimam regretul faţă de decizia SUA de a se retrage. Aşteptăm noi detalii, pe care le vom analiza cu atenţie”, a declarat o purtătoare de cuvânt a OMS a declarat joi, într-un e-mail de răspuns la o solicitare de a comenta.
În conformitate cu legislaţia americană, Donald Trump a fost nevoit să dea un preaviz de un an în ceea ce priveşte retragerea SUA din OMS şi este obligat să achite cotizaţia pe care Washingtonul o datorează organizaţiei în actualul an fiscal.
Nerissa Cook, ”numărul doi” din cadrul Biroului pentru Afacerile Organizaţiilor Internaţionale de pe lângă Departamentul de Stat, a declarat că în prezent SUA datorează OMS circa 18 milioane de dolari pentru anul financiar 2019 şi 62 de milioane de dolari pentru anul financiar 2020. Ea a declarat că aceste sume vor fi redirecţionate pentru a acoperi cheltuielile SUA la New York pentru ONU.
SUA aveau inclusă în buget suma de 123 de milioane de dolari pentru OMS pentru această perioadă fiscală (octombrie 2019 – septembrie 2020): 58 de milioane au fost deja plătite către OMS înainte ca Trump să anunţe, în aprilie, suspendarea contribuţiilor SUA la organizaţie.
Pe de altă parte, într-o conferinţă de presă telefonică, funcţionari ai administraţiei Trump au explicat miercuri că 108 milioane de dolari vor fi folosiţi pentru a subvenţiona eforturile împotriva poliomielitei şi a gripei în Libia, Siria, Pakistan şi Afganistan. Decizia reprezintă o victorie pentru acei membri ai administraţiei Trump care consideră că Washingtonul îşi pune în pericol securitatea dacă suspendă toate contribuţiile la OMS, comentează EFE.