SUA oferă un ajutor în lupta cu pandemia. Casa Albă: Vor fi distribuite 55 de milioane de doze de vaccin

Totuși, aproape 75% dintre doze sunt alocate către America de Sud și Caraibe, Asia și Africa, potrivit informațiilor transmise de reuters.com

Astfel, Joe Biden își va îndeplini prin planul respectiv promisiunea de a împărți 80 de milioane de vaccinuri produse în SUA țărilor din jurul lumii. Amintim că președintele american și-a explicat deja prioritățile pentru primele 25 de milioane de doze din angajamentul respectiv.

Anterior, Statele Unite au fost presate să împartă mai multe vaccinuri anti-COVID cu țări care se află în situații dificile din cauza noului coronavirus și a variantelor sale. În contextul în care tot mai mulți americani se vaccinează, Casa Albă s-a concentrat mai mult spre trimiterea vaccinurilor la nivel internațional.

Astfel, Casa Albă a explicat că, dintre cele 55 de milioane de doze, 41 de milioane vor fi distribuite prin COVAX iar aproximativ 14 milioane vor fi trimise către America de Sud și Caraibe, 16 milioane către Asia, și aproape 10 milioane către Africa. Celelalte aproximativ 14 milioane de doze vor fi împărțite cu „prioritățile regionale”, inclusiv Columbia, Argentina, Iraq, Ucraina, Cisiordania și Gaza.

Totuși, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, spune că Statele Unite au avut probleme logistice în a transporta vaccinurile către alte națiuni. „Avem destule doze să împărțim cu lumea, însă aceasta este o provocare logistică herculeană”, le-a spus ea reporterilor.

Căror state vor fi distribuite dozele?

Cele 55 de milioane de doze vor fi luate din stocurile SUA de vaccinuri Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson. Ar putea fi inclus și serul AstraZeneca, în cazul în care primește undă verde de la Administrația pentru Siguranță Alimentară și Farmaceutică.

Așadar, sursa menționată punctează că SUA va împărți prin COVAX vaccinuri anti-COVID statelor următoare:

  • America de Sud (aproape 14 milioane de doze): Brazilia, Argentina, Columbia, Peru, Ecuador, Paraguai, Bolivia, Uruguai, Guatemala, El Salvador, Honduras, Haiti și alte state din Comunitatea Caraibelor, Republica Dominicană, Panama și Costa Rica.
  • Asia (aproape 16 milioane de doze): India, Nepal, Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka, Afganistan, Maldive, Bhutan, Filipine, Vietnam, Indonezia, Thailanda, Malezia, Laos, Papua Noua Guinee, Taiwan, Cambodia și Insulele din Pacific.
  • Africa (aproape 10 milioane de doze): Statele destinatare vor fi selectate în coordonare cu Uniunea Africană.
  • Prin distribuire directă: Columbia, Argentina, Haiti, alte state CARICOM, Republica Dominicană, Costa Rica, Panama, Afghanistan, Bangladesh, Pakistan, Filipine, Vietnam, Indonezia, Africa de Sud, Nigeria, Kenya, Ghana, Cabo Verde, Egipt, Iordania, Iraq, Yemen, Tunisia, Oman, Cisiordania și Gaza, Ucraina, Kosovo, Georgia, Moldova și Bosnia.