Departamentul american al Muncii a anunţat, miercuri, că în luna august indicele preţurilor de consum a consemnat o scădere de 0,1% comparativ cu iulie, acesta fiind primul declin înregistrat după luna ianuarie, după ce în iulie a crescut cu 0,1%. În ritm anual, preţurile de consum au înregistrat o creştere de 0,2% în luna august, similară cu cea din iulie.
Luna trecută, preţurile la benzină au înregistrat o scădere de 4,1%, după ce, în luna iulie, au crescut cu 0,9%, iar tarifele pentru călătoriile aeriene s-au redus cu 3,1%, în timp ce preţurile la automobile second-hand s-au diminuat cu 0,4%. În schimb, preţurile la alimente au înregistrat o creştere de 0,2%, iar cele la chirii au crescut cu 0,3%.
Inflaţia slabă contrastează cu semnalele privind îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii şi scoate în evidenţă dilema cu care se confruntă oficialii Fed, care se reunesc, miercuri şi joi, pentru o şedinţă de politică monetară ce ar putea fi crucială. Banca centrală americană ar putea adopta, joi, prima majorare a dobânzii de bază din ultimul deceniu, după ce progresele pe piaţa muncii au coborât rata şomajului la 5,1%.
Cu toate acestea oficialii Fed au anunţat că, înainte de a majora costul creditului, vor să vadă cum inflaţia se îndreaptă spre ţinta de 2%. O inflaţie scăzută este un semn al slăbiciunilor persistente, atât în SUA, cât şi peste hotare, iar creşterea prea devreme a dobânzii de bază riscă să afecteze relansarea economiei. AGERPRES