SUA: Rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani şi jumătate

Rata şomajului în SUA a scăzut cu 0,1 puncte procentuale în octombrie, până la 5,1%, cel mai redus nivel din aprilie 2008, arată cifrele publicate vineri de Departamentul american al Muncii, transmite Reuters.

De asemenea, Departamentul american al Muncii a informat că un număr de aproximativ 271.000 de noi locuri de muncă au fost create în octombrie, cel mai semnificativ avans din decembrie 2014. Analiştii se aşteptau să fie create 180.000 de locuri de muncă în octombrie iar rata şomajului să se menţină la 5,1%. 

În plus, au fost revizuite în creştere cu 12.000 cifrele privind numărul noilor locuri de muncă create în august şi septembrie. 

Cele mai multe locuri de muncă create în iulie au fost în sectorul serviciilor (241.000) şi construcţii (31.000). 

De asemenea, salariul mediu orar, un indicator urmărit cu atenţie de Fed, a urcat la 25,20 de dolari. În ritm anual, salariul mediu orar a crescut în octombrie cu 2,5%, cel mai semnificativ avans din iulie 2009. 

Aceste cifre încurajatoare ar putea determina Rezerva Federală a SUA să majoreze dobânda de bază în decembrie. 

Din decembrie 2008, Comitetul de politică monetară al Fed menţine dobânda de referinţă între 0% şi 0,25%.

 AGERPRES