SUA: Rezerva Federală anunţă prima majorare a dobânzilor din acest an

Rezerva Federală a SUA (Fed) a decis miercuri un nou pas spre normalizarea politicii monetare, majorând la un interval cuprins între 0,75% şi 1% dobânda de politică monetară, pe fondul creşterii economice solide şi a situaţiei stabile a pieţei forţei de muncă, transmit DPA şi Reuters.

'Noi majorări ale dobânzilor vor fi efectuate doar gradual', se arată în comunicatul publicat în urma şedinţei Comitetului de politică monetară de la Rezerva Federală (FOMC), care îşi menţine estimările privind două noi majorări ale dobânzii în 2017 şi trei în 2018.

Cu ajustări graduale ale politicii monetare, activitatea economică va înregistra un ritm moderat de creştere, apreciază Fed.

Pentru acest an, Rezerva Federală a SUA mizează pe o expansiune moderată de 2,1% a economiei americane, în timp ce Fondul Monetar Internaţional prognozează o creştere de 2,3%. De asemenea, Fed se aşteaptă ca, până la sfârşitul acestui an, rata şomajului să se menţină la 4,5%, iar rata inflaţiei să urce la 1,9%, faţă de un avans de 1,8% previzionat anterior. AGERPRES