Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plată a datoriei, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, dacă nu se va ajunge la un acord la nivelul Congresului, avertizează Administraţia Biden.
Wally Adeyemo: SUA nu au intrat niciodată în incapacitate de plată a datoriei şi nu trebuie să o facem acum
SUA vor intra într-o „recesiune” care ar putea duce la pierderea a „milioane de locuri de muncă”, în cazul în care nu se va ajunge la un acord parlamentar privind creșterea plafonului de îndatorare, este avertismentul venit duminică, 14 mai.
„Dacă Congresul nu reușește să ridice plafonul datoriei înainte de intrarea în incapacitate de plată, vom intra în recesiune și va fi catastrofal. (…)
Statele Unite nu au intrat niciodată în incapacitate de plată a datoriei și nu trebuie să intrăm în incapacitate de plată”, a afirmat Wally Adeyemo, secretarul adjunct al Trezoreriei, pentru postul de televiziune CNN, potrivit Le Figaro.
În cazul în care s-a întâmpla aşa ceva, s-ar putea ajunge la pierderea a „milioane de locuri de muncă”, a adăugat Wally Adeyemo.
De mai multe săptămâni, Guvernul şi instituţiile financiare americane avertizează că întreaga țară riscă să intre în incapacitate de plată a datoriei începând cu luna iunie, dacă nu se ajunge la un acord în Congres.
Biden şi liderii Congresului se vor întâlni iarăşi la masa negocierilor
Totul pleacă de la o luptă crâncenă între democraţi şi republicani pe tema plafonului de îndatorare. Până la acest moment, republicanii au refuzat să îl majoreze fără reduceri masive ale bugetului, o măsură pe care Joe Biden refuză să o adopte.
Secretarul adjunct al Trezoreriei a vorbit duminică despre eforturile depuse de liderul de la Casa Albă, care a prezentat în luna martie a acestui an un plan de „reducere a deficitului cu 3.000 de miliarde de dolari în zece ani”. În plus, Wally Adeyemo a lăudat discuțiile „constructive” în curs de desfășurare între diferitele părți.
Liderii Congresului SUA şi preşedintele Joe Biden sunt aşteptaţi să se întâlnească din nou pentru discuţii pe această temă chiar zilele acestea, la începutul săptămânii.
Datoria celei mai mari economii din lume a ajuns la 31.000 de miliarde de dolari la 19 ianuarie, limita dincolo de care țara nu poate emite noi împrumuturi pentru a se finanța. În lipsa unui acord, Statele Unite se vor afla în incapacitate de plată la începutul lunii iunie, a anunțat vineri Biroul de buget al Congresului (CBO).
Această situație fără precedent, în care țara nu va mai putea să-și plătească facturile și funcționarii, ar putea avea un impact negativ asupra economiei mondiale.