"Statele Unite ale Americii salută interzicerea importurilor de petrol de către Uniunea Europeană şi alte sancţiuni ce vizează industria petrolieră iranian, care intră în vigoare astăzi", a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney într-un comunicat, citat de Reuters.

"Decizia colectivă a celor 27 de state ale Uniunii Europene reprezintă un angajament adiţional substanţial din partea aliaţilor şi partenerilor noştri europeni de a căuta o soluţionare paşnică care să ţină cont de îngrijorările comunităţii internaţionale legate de programul nuclear al Iranului".

În opinia lui Carney, pasul făcut de UE este "o parte esenţială" a eforturilor diplomatice de gestionare a relaţiei cu Iranul. "Iranul are o şansă să continue negocierile, începând cu runda de discuţii la nivel de experţi de săptămâna viitoare de la Istanbul, şi trebuie să facă paşi concreţi în sensul liniştirii îngrijorărilor internaţionale referitoare la programul nuclear iranian", a conchis el.