SUA se așteaptă la creșterea cazurilor de variola maimuței. Au comandat 2,5 milioane de doze de vaccin

Așadar, autoritățile din SUA au comandat încă 2,5 milioane de doze de vaccin Bavarian Nordic împotriva variolei maimuțelor. Decizia a fost luată în contextul în care au fost identificate 1.470 de cazuri de variola maimuței, care poate provoca simptome asemănătoare gripei și leziuni ale pielii.

De asemenea, directorul Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor, Rochelle Walensky, a subliniat că cei din sănătate anticipează o creștere a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, în parte datorită creșterii numărului de raportări ale bolii și a mai multor teste.

Trebuie menționat că niciun caz de variola maimuței nu a fost raportat în rândul adolescenților, conform informațiilor preluate de reuters.com

SUA au distribuit aproximativ 156.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuțelor

SUA au distribuit aproximativ 156.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuțelor în întreaga țară, inclusiv peste 100.000 de doze în ultima săptămână.

Totuși, directorul CDC a avertizat că cererea de vaccinuri este mai mare decât oferta disponibilă. SUA comandaseră 500.000 de doze de vaccin de la Bavarian Nordic în iunie, urmate de alte 2,5 milioane la începutul acestei luni.

Mai mult, țara colaborează cu Bavarian pentru a prelua livrarea altor 786.000 de doze de vaccin care se află în prezent într-o unitate din Danemarca.

Variola maimuței în Europa

Variola maimuței nu a produs niciun deces în Europa, arată Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC) și Biroul Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Datele publicate de cele două instituții arată că au fost înregistrate 5.949 de cazuri de variola maimuţei în 33 de ţări şi regiuni europene. Din numărul total, 5.266 de cazuri au fost raportate la sistemul de supraveghere europeană Tessy.

Cele două instituții mai arată că 99,6% dintre cei infectați sunt bărbați, în timp ce 42% dintre cei infectați cu variola maimuței au între 31 şi 40 de ani.

Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că focarul actual este situat în Europa, cu aproape 90% din toate cazurile confirmate de la jumătatea lunii mai.

„Focarul continuă să afecteze în primul rând bărbații care fac sex cu bărbați care au raportat relații sexuale recente cu unul sau mai mulți parteneri de sex masculin, ceea ce sugerează că nu există deocamdată niciun semnal de transmitere susținută dincolo de aceste rețele”, se arată în comunicat.