SUA și China au discutat despre Taiwan: Nu a fost anunțat niciun compromis

Sursă: Dreamstime

Discuții "sincere" după mai multe zile tensionate: consilierii pentru securitate și diplomație ai Chinei și Statelor Unite au stat de vorbă luni, la o reuniune la Luxembourg, în timpul căreia a fost abordată problema Taiwanului. Nu a fost anunțat niciun compromis.

SUA și China au discutat despre Taiwan: Nu a fost anunțat niciun compromis

După mai multe zile de tensiuni, în special în legătură cu Taiwanul, discuțiile au fost „sincere”, potrivit Beijingului și Washingtonului: principalii consilieri pentru securitate și diplomație ai Chinei și ai Statelor Unite au stat de vorbă îndelung luni, 13 iunie.

Tonul a scăzut la reuniunea de la Luxembourg față de săptămâna trecută, când ministrul chinez al apărării a avertizat că țara sa nu va ezita să declanșeze un război legat de Taiwan, în vreme ce omologul lui american critica activitățile militare „provocatoare și destabilizatoare” ale Beijingului.

Jake Sullivan, principalul consilier diplomatic al președintelui american, Joe Biden, și Yang Jiechi, care ocupă aceeași funcție pe lângă președintele chinez, Xi Jinping, nu au anunțat totuși niciun compromis privind principalele lor puncte de dezacord, precum Taiwanul, pe care China îl consideră parte integrantă a teritoriului ei și intenționează să-l reia într-o zi, prin la forță dacă va fi necesar.

„Chestiunea Taiwanului are legătură cu baza politică a relațiilor chino-americane și, dacă ea nu este tratată corect, va avea un impact dăunător”, a declarat Yang Jiechi, citat de agenția de presă oficială China Nouă, îndemnând Satele Unite să evite „judecățile greșite” și „iluziile” pe acest subiect.

Consilierul lui Joe Biden „a repetat poziția pe care o avem de multă vreme privind o Chină unică și pozițiile noastre și îngrijorările privind acțiunile coercitive și agresive ale Beijingului în strâmtoarea Taiwanului”, potrivit unui comunicat al Casei Albe, scrie France 24.

Tensiunile legate de Taiwan nu au încetat să crească în ultimele luni, în special o dată cu înmulțirea incursiunilor de avioane militare chineze în zona de identificare de apărare aeriană (Adiz) a insulei.

Președintele american păruse recent sa pună sub semnul îndoielii acest delicat echilibru diplomatic, asigurând că Statele Unite vor apăra militar insula autonomă dacă Beijingul ar invada-o.

Politica de „ambiguitate strategică”

Jake Sullivan a reafirmat politica numită „de ambiguitate strategică” prin care Statele Unite recunosc diplomatic China comunistă, dar în același timp susțin militar Taiwanul.

Discuția de la Luxembourg între Jake Sullivan și Yang Jiechi, care au vorbit la telefon pe 18 mai, a durat patru ore și jumătate, potrivit unui înalt oficial al executivului american.

Relația dintre Beijing și Washington s-a deteriorat în ultimii ani, cele două mari puteri înfruntându-se în mai multe domenii, precum comerțul internațional, drepturile omului și, în ultimul timp, războiul din Ucraina.

Într-un comunicat, Casa Albă s-a referit la o discuție „sinceră” și „productivă”, în care Jake Sullivan a „subliniat importanța menținerii liniilor de comunicare deschise”.

Agenția de presă oficială China Nouă a calificat și ea discuția drept „francă, aprofundată și constructivă”.

Yang Jiechi a acceptat să mețină dialogul, dar a arătat clar că Beijingul nu-și va modifica liniile sale roșii.

„De la o vreme […], partea americană insistă să blocheze și să respingă mai mult China în mod global”, a declarat el, potrivit agenției China Nouă. Dar Beijingul refuză să „definească relațiile bilaterale prin concurență”.

Potrivit relatării agenției de presă, Yang Jiechi „a mai expus poziția solemnă a Chinei pe chestiunile privind Xinjiang, Hong Kong, Tibet, Marea Chinei de sud, ca și drepturile omului și religia”.

Pe aceste teme, China, care este ținta condamnărilor internaționale, repetă că nu va tolera niciun amestec în afacerile sale interne.

Statele Unite și aliații lor occidentali avertizează regulat Beijingul contra pretențiilor navale în marea Chinei de sud, unde China dispută suveranitatea anumitor zone din Filipine, Brunei, Malaezia. Taiwan și Vietnam.

Relațiile chino-americane au intrat într-o perioadă de puternice turbulențe sub precedentul președinte american, Donald Trump, care a început un război economic pentru a răspunde la ceea ce consideră practici comerciale abuzive ale Beijingului.

Joe Biden a declarat că intenționează să renunțe la anumite taxe vamale pentru a încerca să dezamorseze inflația galopantă din țară.