Statele Unite recunosc importanţa României ca aliat într-o regiune supusă unor tensiuni enorme în această perioadă. Tocmai de aceea, Administraţia de la Washington a stabilit, într-o discuţie avută cu Bucureştiul, care trebuie să fie paşii de urmat în continuare, având în vedere pericolul reprezentat de Rusia, dar şi alte subiecte de maxim interes pentru cele două părţi.
Statele Unite se implică în regiune, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Rusia şi Ucraina.
Consilierii pentru Securitate Naţonală ai lui Joe Biden şi Klaus Iohannis, discuţie pe temele cele mai fierbinţi ale momentului
Consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, a discutat telefonic cu omologul său, gen. Ion Oprişor, consilierul prezidenţial pentru Securitate al României.
În trecut, Oprişor a deţinut şi funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar din martie 2015 este consilier al preşedintelui Klaus Iohannis.
Jake Sullivan şi Ion Oprişor au purtat această discuţie “pentru a consolida cooperarea puternică dintre cele două țări în probleme de apărare, reziliență și securitate cibernetică”, se arată într-un comunicat oficial al Casei Albe.
Securitatea Mării Negre şi presiunile Rusiei asupra Ucrainei, cap de listă pe agenda discuţiilor
Cei doi consilieri prezidenţiali au convenit asupra importanței coordonării strânse bilaterale și prin intermediul NATO în ceea ce privește securitatea Mării Negre. În plus, Sullivan şi Oprişor au analizat şi activitățile militare rusești în apropierea Ucrainei și s-au angajat să continue consultările dintre SUA şi România pe aceste teme.
Potrivit comunicatului transmis de Administraţia de la Washington, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Biden și-a exprimat sprijinul pentru eforturile României de a spori securitatea energetică în Europa, menţionând în acest sens angajamentul autorităţilor de la noi de a aduce în România un reactor modular mic, „primul de acest fel”, construit în Statele Unite.
Jake Sullivan a salutat şi participarea ţării noastre la Inițiativa Counter-Ransomware, care este condusă de Statele Unite ale Americii.
Antony Blinken, despre răspunsul SUA şi al NATO la o eventuală agresiune rusească asupra Ucrainei
În tot acest timp, şeful diplomaţiei SUA, Antony Blinken, prezent la reuniunea NATO de la Riga, Letonia, a vorbit despre “probe” care ar arăta că Rusia ia în calcul “importante acţiuni agresive împotriva Ucrainei”.
Blinken spune că Statele Unite vor forţa Rusia să plătească “un preţ ridicat” dacă va trece la fapte.
“Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare. (…)
Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat o decizie privind invazia. Ştim că el este pe cale să desfăşoare capacitatea de a face acest lucru rapid, dacă ia decizia”, a declarat, miercuri, Antony Blinken.
“Am transmis cu claritate Kremlinului că vom riposta, în special printr-o serie de măsuri economice cu impact ridicat pe care ne-am reţinut să le utilizăm în trecut”, a adăugat acesta, precizând că aliaţii NATO “veghează ca Ucraina să aibă mijloace de a se apăra”.