SUA și UE s-au dezlănțuit. Războiul, la un pas să înceapă! Trump face un ultim avertisment

Tensiunile dintre Iran și SUA, pe de o parte, dar și Uniunea Europeană, de cealaltă parte, au ajuns la cote foarte înalte. Miza este programul de îmbogățire a uraniului , derulat de Teheran, care încalcă asumat acordurile internaționale din domeniu.

Preşedintele Donald Trump a lansat marţi un nou avertisment la adresa Iranului, sfătuind Teheranul să fie ”foarte atent”, anunță presa internațională. La rândul lor, cele trei ţări din Uniunea Europeană semnatare ale acordului nuclear încheiat cu Iranul în 2015 au făcut apel marţi către Teheran să renunţe la activităţile sale de îmbogăţire a uraniului neconforme cu angajamentele sale.

”Iranul face multe lucruri rele în acest moment, ei ar face bine să fie foarte atenţi”, a declarat liderul de la Casa Albă, răspunzând unei întrebări despre nerespectarea de către Iran a angajamentelor prevăzute în acordul privind programul nuclear al Teheranului, din care SUA s-au retras în urma deciziei lui Trump, care a hotărât în plus să reinstituie sancţiunile împotriva Iranului.

Iar Franţa, Germania şi Marea Britanie au cerut ”convocarea de urgenţă” a comisiei comune prevăzute de acord pentru a soluţiona diferendele între semnatari, au precizat cele trei ţări într-un comunicat comun, co-semnat de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Teheranul a anunţat la începutul lunii mai că va încălca treptat angajamentele asumate în 2015 dacă ceilalţi semnatari ai acordului nu îi vor permite să ocolească sancţiunile americane ce îi sufocă economia. Luni, a reînceput să îmbogăţească uraniu într-un grad de 4,5%, superior celui permis, de 3,67%, şi a ameninţat că va depăşi o nouă linie roşie ”în termen de 60 de zile”.

”Iranul a declarat că vrea să rămână în cadrul JCPoA (Joint Comprehensive Plan of Action, Planul comprehensiv comun de acţiune). Trebuie să acţioneze în consecinţă, revenind asupra acestor activităţi şi conformându-se din nou pe deplin şi fără întârziere JCPoA”, au avertizat statele UE.

”Agenţia internaţională pentru energie atomică (AIEA) a confirmat că Iranul a început să îmbogăţească uraniu dincolo de limita autorizată” de acord, au subliniat ţările semnatare, exprimându-şi ”profunda preocupare”.

Europenii se declară convinşi că Iranul vrea să salveze JCPoA. ”Ceea ce au făcut ei este reversibil”, a declarat luni o sursă europeană apropiată de negocieri, citată de presa internațională. ”Însă dacă depăşesc gradul de 5% pentru îmbogăţirea uraniului, atunci asta va deveni o problem”, a adăugat această sursă.

O reuniune a celor cinci semnatare ale acordului (Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi China) este prevăzută să aibă loc la nivel ministerial cu omologul lor iranian la o dată care nu este încă stabilită. Ea a fost convenită în cadrul unei reuniuni organizate la nivelul directorilor politici la Viena, pe 28 iunie, a subliniat sursa citată.